Nimeni nu pare capabil să orienteze competiţia politică pe un teren al confruntărilor de idei şi viziuni alternative.
Orice campanile electorală în Moldova aglomerează o sumă de provocări şi diversiuni care năucesc populaţia. Nimeni nu pare capabil să orienteze competiţia politică pe un teren al confruntărilor de idei şi viziuni alternative. Or, tocmai nişte dezbateri serioase pe teme şi proiecte de dezvoltare sunt foarte necesare pentru a schimba starea de fapt. Majoritatea moldovenilor – cei interesaţi de politică, pentru că există şi un segment important de electorat inert, „adormit” şi sastisit - îşi doresc soluţii concrete pentru îmbunătăţirea vieţii şi încetarea crizei politice care paralizează Moldova.
Din păcate, aceste soluţii nu se prea regăsesc în discursurile concurenţilor electorali. Abundă, în schimb, scenariile de manipulare şi intoxicare, vulgare şi primitive. Autorii lor au pesemne o părere foarte proastă despre discernământul moldovenilor, de vreme ce recurg la asemenea mijloace detestabile. Capul de afiş al provocărilor instrumentate până acum îl deţine lansarea unor false ediţii a două publicaţii de orientare democratică din Chişinău – „Ziarul de Gardă” şi „Timpul de dimineaţă” - cu materiale denigratoare la adresa partidelor din Alianţa pentru Integrare Europeană. Miza acestei diversiuni este aţâţarea discordiei între partenerii de coaliţie.
Autorităţile nu par foarte decise să elucideze apariţia celor două publicaţii-pirat, deşi este un caz flagrant care atentează la siguranţa naţională. Urmând acelaşi model subversiv, ne-am putea pomeni într-o zi şi cu o televiziune-pirat, care să bombardeze publicul cu cele mai deşănţate şi alarmiste ştiri, anunţând, parafrazându-l pe Lenin, venirea apocalipsei „într-un stat luat separat”: Republica Moldova. Ancheta trenează, deşi la un moment dat s-a spus că cele două publicaţii-fantomă au fost confecţionate de către cetăţenii unui stat străin. Până vom afla cine a regizat şi sponsorizat falsele ziare, ne întrebăm care este eficienţa serviciilor de informaţii moldovene, cărora n-ar trebui să le scape o diversiune atât de grosieră? Dacă firele acesteia duc spre Moscova, cum a scris presa, putem presupune că serviciile de la Chişinău suferă de un mai vechi complex de subordonare faţă de Rusia, de unde au tot primit, după ’89, indicaţii şi „sugestii amicale” imposibil de refuzat.
În galeria aceloraşi fumigene propagandistice trebuie trecut şi un articol atribuit lui Voronin, publicat într-un ziar moscovit, în care acesta anunţă iminenta „fascizare” a Republicii Moldova cu largul concurs al Alianţei pentru Integrare Europeană, precum şi intenţia unor organizaţii din România de a desfiinţa statul moldovean şi de a rupe relaţiile seculare cu Rusia. Ca de obicei, dovezile lipsesc: liderul comunist se bazează exclusiv pe percepţii subiective, iar drept „material factologic” îi vor fi servind nişte inscripţii exaltate despre Unire de pe zidurile Chişinăului, acolo unde poţi găsi de altfel şi o mulţime de sloganuri antiromâneşti şi antioccidentale.
În această campanie însă chiar şi Vladimir Voronin se poate considera victima unor provocări. În timp ce el luptă, din greu, pentru apărarea statalităţii, un grup de comunişti autentici, de sorginte clasică, leninistă, contestă dreptul moral al PCRM de a purta această titulatură. Voronin a adunat în jurul său o liotă de „burghezi” şi de „oligarhi” rapace, susţine grupul disident, trădând nobilele idealuri ale marxism-leninismului.
Dincolo de „mâzga” actualei campanii electorale, mai trist este faptul că partidele de la guvernare s-au lăsat complet absorbite de acest vacarm, amânând până după alegeri unele reforme şi aşa mult prea întârziate. Preţul acestor tergiversări îl vom simţi cu toţii.