Galina Bostan: „Obiect al corupţiei nu constituie instanţa propriu-zisă, ci persoanele care activează acolo”.
Printre mai multe schimbări în justiţie, guvernul a propus şi desfiinţarea judecătoriilor economice, pe care le consideră mai degrabă generatoare de corupţie decât stavile împotriva ei. După ce proiectul lichidării lor a căzut de două ori în parlament, s-a cerut şi părerea unui grup de experţi, care a ajuns la concluzii diferite de ale executivului. Relatează Lucia Diaconu.
Experţii contrazic guvernul: judecătoriile economice nu merită desfiinţate
Your browser doesn’t support HTML5
Corupţia în justiţie nu se va diminua dacă judecătoriile economice vor fi închise, este concluzia expertizei la proiectul de lege despre instanţele specializate, care a ajuns din nou în Parlament. Raportul a fost întocmit de Centrul de analiză şi prevenire a corupţiei la solicitarea Comisiei juridice din Parlament. Proiectul de lege privind lichidarea instanţelor judecătoreşti specializate face parte din programul de activitate al guvernului iar în legislatura trecută a fost respins de deputaţi după ce executivul l-a aprobat.
Expertiza Centrului de analiză şi prevenire a corupţiei respinge argumentele invocate de promotorii proiectului de lege. Aceştia afirmau că judecătoriile economice ar trebui lichidate pentru că ar fi ineficiente şi corupte, iar cauzele economice să fie examinate de instanţele de drept comun. Experţii susţin însă că statistica ar spune cu totul altceva, şi anume că judecătoriile economice au fost cele mai solicitate, iar procentul de cauze soluţionate este considerabil, în raport cu instanţele de drept comun.
În ce priveşte corupţia la judecătoriile economice, aceasta nu este probată prin dosare penale pe cauze de corupţie care să fie pornite împotriva judecătorilor instanţelor economice, se arată în analiza experţilor.
Ei nu au găsit dovezi nici pentru faptul că R.Moldova ar fi pierdut la CEDO mai multe dosare costisitoare din vina judecătorilor de la instanţele economice precum invocă susţinătorii închiderii judecătoriilor specializate.
Concluzia generală pe care a sonorizat-o Galina Bostan, directorul Centrului este următoarea:
„Lichidarea instanţelor specializate şi transferul competenţei acestora la instanţele de drept comun nu ar putea şi nici n-are cum să rezolve eficient problema corupţiei în sistemul judecătoresc, întrucît obiect al corupţiei nu constituie instanţa propriu-zisă, ci persoanele care activează acolo. Din acest punct de vedere noi considerăm că nu există suport ştiinţific, statistic şi practic pentru lichidarea acestor instanţe.”
Promovarea pripită a proiectului de lege, fără o analiză a impactului pe care l-ar avea noua reglementare ar putea spori problemele din justiţie, atenţionează experţii centrului. Aceştia recomandă să se facă dezbateri calificate înainte să fie supusă din nou votului în Parlament.
Aproximativ două luni în urmă proiectul de lege a fost trimis din nou în Parlament, dar nu a ajuns încă pe agenda legislativului. Victor Popa, preşedintele comisiei juridice din Parlament care trebuie să avizeze proiectul înainte să fie supus votului a spus Europei Libere că deocamdată nu a fost discutat nici în comisie:
„Acuma că şi-a pornit activitatea Consiliul naţional pentru reforma în justiţie şi o să trebuiască să colaborăm şi cu ei pentru că el face parte din reforma justiţiei deci, lichidarea, şi atuncea… Vedeţi că a apărut ad-hoc acest Consiliu şi pînă a fi pus pe ordinea de zi a Parlamentului trebuie să treacă şi avizul acestui consiliu, cred eu. ”
Lichidarea judecătoriilor economice a fost propusă de liberal-democraţi vara trecută, dar proiectul de lege nu a fost susţinut de unii colegi de Alianţă. Două săptămîni în urmă deputaţi din coaliţie au declarat că Alianţa a ajuns la un consens în privinţa proiectului, dar aşteaptă avizul comisiei de specialitate. Se estimează că dacă proiectul va fi aprobat, 30 de judecători ar rămîne fără lucru.