Filat la Sinod

Premierul i-a convins pe preoţii cei mai înverşunaţi să păstreze conducerea de vârf în rugăciunile lor.

Premierul Vlad Filat le-a promis preoţilor Mitropoliei Moldovei că guvernul le va examina nemulţumirile legate de înregistrarea Ligii Islamice. Liga a fost înregistrată la ministerul Justiţiei în luna martie, Moldova recunoscând pentru prima dată drepturile religioase ale musulmanilor, o comunitate mică, revendicându-şi de mai mulţi ani dreptul să se roage legal. Astăzi, premierul Filat a participat la Sinodul Mitropoliei Moldovei, iar în schimbul unei promisiuni vagi privind posibila înăsprirea a Legii Cultelor i-a convins pe preoţii cei mai înverşunaţi să păstreze conducerea de vârf în rugăciunile lor. Are detalii Denis Zavorotnîi:


Filat la Sinod

Your browser doesn’t support HTML5

Filat la Sinod




După întîlnirea de astăzi cu clericii, care s-a desfăşurat departe de ochii presei, premierul Vlad Filat a fost evaziv în declaraţii:

„Am convenit că vom crea o comisie mixtă cu reprezentanţii Bisericii dar şi cu alţi reprezentanţi pentru a ajusta legea ca să fie adecvată situaţiei pe care o avem în Republica Moldova”.

În schimb Episcopul Savva, diriguitorul bisericilor din stânga Nistrului, spune că a ieşit de la Sinod cu impresia că Legea Cultelor, cea care a admis înregistrarea religiei musulmane cu dreptul de practică în Moldova, va fi modificată:

„Am înţeles că va fi modificată, dar nu ştiu în favoarea cui. Şi prim-ministrul, şi sinodul bisericesc ne-am luat un fel de time-out. Pentru că mai avem nevoie de timp pentru a formula amendamente exacte şi coerente la această lege.”

Iar Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, cel care a chemat nu demult preoţii să nu se mai roage de sănătatea demnitarilor, a spus după discuţia cu premierul că s-a răzgîndit:

„La binecuvântarea mea de a lipsi de suport de rugăciune conducerea ţării pun moratoriu, adică o stopez pentru un timp oarecare rămânând în aşteptarea acţiunilor spre binele credincioşilor, adică se prelungeşte rugăciunea, cum a fost şi până acum”.

Mitropolia Moldovei crede că Legea Cultelor ar fi prea permisivă pentru religiile cu un număr restrîns de adepţi şi a cerut recent, în cadrul unor acţiuni de protest, Guvernului revizuirea actului normativ astfel încât majoritarii să se poată bucura de o poziţie privilegiată.

Mitropolitul Vladimir

Mitropolitul Vladimir spune că i-a recomandat astăzi premierului să ia cel puţin exemplul României, unde, aşa cum spune ÎP, înregistrarea unui cult este precedată de mai multe luni de dezbateri:

„Cererea de înregistrare a unui cult se examinează timp de 3 luni, apoi este consultat poporul, după care o comisie guvernamentală specializată înaintează propuneri Guvernului privind posibilitatea înregistrării unui cult nou, diferit de cel tradiţional.”

Mitropolitul mai afirmă că i-a sugerat premierului să revină şi la decizia de înregistrare, acum câteva luni, a Ligii Islamice, decizie în care Mitropolia vede o ameninţare la adresa creştinilor ortodocşi.

Reprezentanţii Mitropoliei şi premierul au convenit însă să revină la aceste discuţii după alegerile locale generale din 5 iunie.