31.05 - Chișinău: Proiectul Legii lustrației respins în Parlament

Proiectul a fost respins de către 62 de deputaţi comunişti şi doi din Alianţa „Braghiş”.


31 mai 2001

Ora Moldovei.

Proiectul Legii lustrației respins în Parlament.

Dan Ionescu: În mai toate ţările ex-comuniste chestiunea accesului la dosarele fostelor poliţii politice a dat naştere la dispute publice, care s-au prelungit uneori ani de-a rândul. În Republica Moldova proiectul unei aşa-numite legi a lustraţiei a fost respinsă astăzi de către Parlamentul dominat de comunişti. Relatează Sergiu Praporşic.

Deputaţii comunişti au respins astăzi prin vot adoptarea proiectului de lege cu privire la accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, înaintat de parlamentarii creştin-democraţi. Inspirat din legea lustraţiei din Polonia, Germania şi România, proiectul respins de comunişti prevede că persoanele care sunt numite într-o funcţie importantă în stat trebuie să-şi declare şi certifice neaparteneţa la structurile fostei poliţii politice secrete.

Deputatul creştin-democrat, Ştefan Secăreanu, a declarat de la tribuna Parlamentului că iniţiativa legislativă a grupului său parlamentar are menirea să scoată societatea de sub controlul grupelor de presiune, formate din fostele elite KGB-iste.

Ştefan Secăreanu: „Afirmarea valorilor democratice, precum şi funcţionarea noilor instituţii după modelul occidental vor fi mereu pereclitate de influenţele oculte ale grupurilor de presiune, formate din elementele fostei elite de partid şi cadrele de ofiţeri KGB, care au degenerat astăzi în grupări oligarhice şi menţin controlul asupra unor sectoare întregi ale economiei naţionale. Totodată aceste grupări practică şantajul politic ca formă de presiune asupra unor factori de decizie, care din teama de a nu fi deconspiraţi ca foşti agenţi secreţi, execută cu docilitate indicaţiile lor, materializate deseori în trafic de influenţă şi protecţionism cu tendinţa acaparării întregii puteri în stat.”

Preşedintele Comisiei pentru securitatea statului, comunistul Iurie Stoicov, a declarat că în opinia comisiei proiectul cu privire la deconspirarea Securităţii sovietice trebuie respins deoarece acesta este în contradicţie cu legislaţia Republicii Moldova.

Iurie Stoicov: „Proiectul nominalizat a primit o apreciere negativă de la Guvern. Principalele obiecţii şi propuneri a Comisiei pentru securitatea naţională se reduc la următoarele: proiectul de lege contravine legislaţiei în vigoare, Constituţiei Republicii Moldova, articolul 34/3, implementarea legii va atrage cheltuieli financiare nejustificate, va crea o stare de discordie şi ură în societate, va sustrage societatea de la obiective mult mai principale la etapa actuală de dezvoltare.”

Proiectul a fost respins de către 62 de deputaţi comunişti şi doi din Alianţa „Braghiş”. Pentru adoptarea lui s-au pronunţat 11 creştin-democraţi şi doi de la Alianţa „Braghiş”, ceilalţi parlamentari din blocul lui Braghiş s-au abţinut de la vot. După şedinţă, l-am întrebat pe liderul grupului parlamentar al comuniştilor, Victor Stepaniuc, dacă nu este curios să afle ce conţine dosarul său de la Securitate. Stepaniuc a spus că nu doreşte să afle acest lucru, deşi în anul 1984 a fost turnat şi interogat de Securitate.

Victor Stepaniuc: „Nu-s curios. Deci, în 1984 la o nuntă am făcut nişte declaraţii...ei, asupra unor membri de partid. Şi de cineva am fost turnat. Dar ştiu aproximativ cine din patru persoane a putut să facă lucrul ista. Dar practic nu mă interesează lucrurile acestea, fiindcă, repet încă o dată, nu există practică internaţională pentru a deconspira serviciile secrete. Nu se face lucrul acesta. Asupra serviciilor secrete trebuie să fie controlul parlamentar, controlul obştimii, ca ei să nu facă crime, ca să nu facă greşeli dramatice. Dar a deconspira serviciile secrete, agenţii, asta înseamnă că statul îşi pune o mină sub bazele sale. De atâta noi am votat azi împotriva acestui proiect de lege.”

L-am întrebat şi pe preşedintele Partidului Popular Creştin-Democrat, Iurie Roşca, cum apreciază votul Parlamentului în această chestiune.

Iurie Roşca: „Nu este surprinzător pentru noi acest vot pentru că Partidul Comuniştilor, şi s-a văzut astăzi nu numai ei, nu consideră fostul regim sovietic de ocupaţie ca pe un regim totalitar, care a constrâns drepturile şi libertăţile omului şi care a adus nenorociri cumplite foarte multora dintre cetăţenii actualei Republici Moldova. Prin urmare, ei au refuzat cetăţenilor Republicii Moldova dreptul de a-şi afla integral şi fără omisiuni trecutul. Totuşi, vom continua să insistăm asupra necesităţii promovării acestei legi, fie în cadrul sesiunilor următoare, fie în următorul Legislativ. Această măsură oricum trebuie să fie operată în Republica Moldova.”

Din Chişinău, Sergiu Praporşcic, pentru Radio Europa Liberă.