8.06 - București: „Chestiunea naţională în viziunea PNL”

Susţinerea proiectului civic al naţiunii este poate cel mai limpede şi cel mai bun lucru din acest document.





8 iunie 2001

Actualitatea (Moderator: Liana Ionescu; comentariu: Gabriel Andreescu).

„Chestiunea naţională în viziunea PNL”.

Vineri, 8 iunie PNL a dezbătut în Consiliul Naţional un document cu titlul semnificativ „Chestiunea naţională în viziunea PNL”. Nu este prima data cînd PNL se pronunţă asupra acestei chestiuni. A facut-o încă din anii ʼ90 cînd sub conducerea lui Radu Cîmpeanu a adoptat un limbaj anti-maghiar. Timpul a trecut şi în cadrul Institutului de studii liberale tema naţională s-a putut bucura de cîteva dezbateri mai elaborate. În urmă cu o săptămîna-doua, preşedintele partidului Valeriu Stoica a ţinut să critice aspru UDMR şi proiectul de lege privind maghiarii din ţările vecine. [...]

Tot în continuarea aceste atitudini aş pune şi intrarea liberalilor de astazi într-o polemică implicită cu modernizarea predării istoriei. Astfel, autorii reclamă scoaterea din manuale a unor capitole precum continuitatea romanilor în spaţiul carpato-danubian ori lupta anti-otomană. Ele ar reprezenta, spun ei, mituri ca idei forţă necesare pentru refacerea legăturii dintre romani şi pamintul ţării lor.

Să ne oprim însă la principalul capitol al documentului: naţiunea civică ca proiect politic al cetăţenilor. Citez următoarele: „PNL se disociază net de viziunea etnică şi susţine categoric concepţia civică despre naţiune. PNL consideră că naţiunea romana reprezintă proiectul politic al cetăţenilor romani, indiferent de apartenenţa lor etnică, socială, religioasă sau de altă natură."

Susţinerea proiectului civic al naţiunii este poate cel mai limpede şi cel mai bun lucru din acest document. Ea înseamnă recunoaşterea automată a egalităţii cetăţenilor de orice identitate şi oferă o bază raţională pentru negocierea dintre minorităţi şi majoritate. Enunţarea proiectului civic nu este totuşi suficientă. Rămîne să vedem consecinţele pe care le trag liberalii din proiectul lor . [...]