Liderii alianței de guvernare au comemorat împreună cu locuitorii Chișinăului aniversarea de 70 de ani de la primul val de deportări din Basarabia

Liderii alianţei de guvernare au comemorat duminică victimele represiunilor politice sovietice, la împlinirea a 70 de ani de la primul val de deportări din Basarabia, din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Vlad Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi au luat parte la alte manifestări comemorative.
Este pentru a doua oară când cei trei lideri au apărut împreună după alegerile locale din 5 iunie. Joi, ei a lansat un apel comun către alegătorii din Chişinău să-l sprijine pe liberalul Dorin Chirtoacă în turul doi de scrutin pentru primăria capitalei, pe 19 iunie.