Douăzeci de mii de revoluţionari? Să fim serioşi. E o cifră total fantezistă.
O măsură pe care intenţionează să o ia guvernul Boc ar fi trecut neobservată dacă n-ar fi stîrnit reacţia promptă şi vehementă a celor vizaţi: se preconizează ca anumite drepturi să nu mai fie acordate decît urmaşilor revoluţionarilor ucişi sau răniţi în decembrie 1989.
Presimţind parcă faptul că acesta nu este decît începutul unei serii de iniţiative ce le-ar fi restrîns privilegiile, asociaţiile de revoluţionari au protestat, cum le e obiceiul, zgomotos şi agresiv.
Jurnal de corespondent: Iaşi
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal de corespondent: Iaşi
La mai bine de două decenii de la căderea regimului ceauşist, aşa-zişii revoluţionari se agaţă în continuare de avantajele obţinute la înghesuială, în condiţii nu o dată obscure, dacă nu chiar dubioase. Există în ţară peste 20 000 de revoluţionari „cu certificat” (eliberarea acestor certificate s-a transformat într-o adevărată afacere, în care s-au ilustrat figuri de escroci pur sînge, precum odinioară celebrul Bebe Ivanovici).
Revoluţionarii primesc o indemnizaţie lunară substanţială de la stat, la care se adaugă alte facilităţi, terenuri, localuri comerciale, călătorii gratuite cu trenul, scutiri de impozite. Una peste alta, astfel de cadouri din partea statului le-au permis unora, la începutul anilor ’90, să demareze mici afaceri prospere şi reprezintă încă avantaje deloc neglijabile.
Nu vreau să diminuez meritele celor care, în primul rînd la Timşoara şi apoi la Bucureşti, au dat dovadă de mare curaj şi au înfruntat, înainte de 22 decembrie, forţele de ordine comuniste. Dar de unde revoluţionari la Iaşi, la Galaţi, la Vaslui sau mai ştiu eu unde? Ce relevanţă are faptul că pe 22 decembrie, după fuga lui Ceauşescu, în majoritatea oraşelor din ţară sediile judeţene de partid au fost „ocupate” de cetăţeni care s-au mişcat mai repede şi care au pretins apoi că asigură paza împotriva teroriştilor? Toată această comedie absurdă a fost magnific redată în filmul lui Corneliu Porumboiu intitulat A fost sau n-a fost? Douăzeci de mii de revoluţionari? Să fim serioşi. E o cifră total fantezistă.
Mai e ceva. Nu suferă comparaţie ce au îndurat cei arestaţi de securitate înainte de 22 decembrie cu suferinţele deţinuţilor politici din anii ’50 – ’60 şi, în unele cazuri, chiar de mai tîrziu. Cum poţi măsura în bani anii grei de închisoare? Sau în călătorii gratuite cu trenul? Dacă s-ar fi gândit la toate astea, poate că revoluţionarii noştri cu certificat ar fi arătat mai multă decenţă.