Reforma sistemului de adopţii, finalizată?

La un an de la adoptarea legii cadru pentru înfierea copiilor, autorităţile anunţă că a fost elaborat şi aprobat întreg setul de acte care să permită aplicarea acesteia cu succes. Ceea ce ar însemna mai mulţi copii adoptaţi şi prin urmare mai puţini în internate şi case de copii. Ce şanse sunt să se întîmple aşa, mai ales că în ultimii ani adopţiile sunt într-o descreştere continuă? A căutat să afle Lucia Diaconu.

Reforma sistemului de adopţii, finalizată?

Reforma sistemului de adopţii, finalizată?

Statisticile de care dispune Ministerul Muncii şi Protecţiei Familiei arată că în ultimii cinci ani numărul adopţiilor în ţară s-a înjumătăţit - de la 320 în 2006 a scăzut la 162 în 2010, în descreştere aflîndu-se şi adopţiile internaţionale mult mai puţine la număr.

Cei care au trecut măcar odată prin procedura de adopţie a unui copil spun că reuşesc să înfieze doar cei insistenţi, unii lăsîndu-se descurajaţi de birocratizarea excesivă şi inerţia funcţionarilor. Rodica Gavriliţă din Călăraşi ne-a împărtăşit din experienţa ei personală şi a altor părinţi adoptatori reuniţi într-o asociaţie pe care o conduce: „Cumva e legat de legislaţie şi de oamenii care lucrează cu aceşti copii. Adică foarte rar am auzit ca cineva să fie foarte mulţumit în raionul cutare. De obicei trebuie să te duci tu, să-l iei... (pe funcţionar), dar de fapt părinţii deloc nu trebuie să participe la chestia asta. El nu are voie să influenţeze în nici un fel organele de decizie. Dar, din păcate, la noi fără imbolduri, mai puţini din inspecţia tutelară lucrează aşa cum scrie la carte.”

Autorităţile însă înclină mai mult să creadă că descreşterea numărului de adopţii ar fi consecinţa lipsei unei legi cadru pentru reglementarea înfierilor, fapt care de-a lungul anilor a influenţat negativ adopţia, generînd unele practici vicioase sau abuzuri. Ca să se facă mai multă transparenţă şi claritate şi să se pună punct astfel suspiciunilor, Parlamentul a votat în luna mai anul trecut legea cu privire la statutul juridic al adopţiei. Între timp, Ministerul Muncii a anunţat că au fost adoptate toate actele necesare ca legea să funcţioneze, între care şi regulamentul cu nume mai dificil „Privind procedura de evaluare a garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale ale adoptatorilor”. Ministerul s-a angajat să creeze şi un registru naţional al copiilor care pot fi înfiaţi şi altul al familiilor care vor să adopte.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Familiei Valentina Buliga speră că reglementarea mult mai clară în noua lege va impulsiona adopţiile şi va micşora numărul de copii instituţionalizaţi: „Sunt sigură că atunci cînd vom avea aceste lucruri clare, cînd oamenii nu vor mai întîlni diferite bariere sau documente solicitate neregulamentar eu cred că lucrurile se vor porni singure. Dreptul la familie îl are fiecare copil şi atunci cînd noi vorbim că avem 220 de copii cu statut de adopţie şi avem 437 de familii care doresc să adopte eu cred că nu trebuie să existe bariere. În afară de respectarea cu stricteţe a legii şi a normelor de potrivire pentru familie şi copil.”

Pentru că nu s-a mers pe simplificarea procedurii, criticii legii susţin că sunt puţine şanse ca aceasta să dea rezultatul dorit. Contrar precauţiei autorităţilor, directorul casei „Aşchiuţă”, Tudor Sîdnic, care de 15 ani îi ajută pe copiii rămaşi fără grija părinţilor să-şi găsească o familie, consideră că cel puţin pentru cetăţenii moldoveni procedura ar trebui să fie mai uşoară dacă se urmăreşte şi mărirea numărului de adopţii.

Tudor Sîdnic: „Majoritatea populaţiei care astăzi a rămas nu sunt capabili să adopte fiindcă sunt mai mult persoane în etate şi copii. Cei care sunt apţi de muncă au plecat peste hotare. Ei sunt cei care ar adopta un copil, care ar putea să-i facă nişte condiţii şi de trai şi de educaţie. Şi n-au nici o şansă în perioada de vacanţă, de concediu, să adopte un copil. Şi cînd vin la anul ei iar încep din nou. Ceea ce-au făcut anul acesta ei iar încep din nou, toate documentele necesare.”

În ce priveşte părţile bune ale legii, acestea sunt sortite să rămînă pe hîrtie, conchide Tudor Sîdnic, dacă nu va exista şi dorinţa de care este nevoie ca o lege să funcţioneze.