Independenţa, în colecţii muzeistice
Muzeul naţional de istorie şi arheologie organizează expoziţii dedicate proclamării independenţei din anul 1992. În consecinţă muzeografii au reuşit să adune o colecţie de peste 200 de obiecte.
Povesteşte cercetătorul Vera Stăvilă: „Noi am strîns legitimaţii, pixul principal cu care a semnat atunci cînd a devenit preşedinte (Mircea Snegur), chiar şi aceste prosoape care au fost donate atunci, la Marea Adunare Naţională, o parte din ele au fost purtate de mulţime, iată chiar avem o imagine fotografică cu icoana şi prosopul purtată de manifestanţi. Un capitol interesant sînt lozincile de la marile adunări naţionale pe care le avem noi în patrimoniu, diferite: vrem independenţă, vrem grafie latină, vrem limbă română. Fel de fel de drapele mici aşa făcute, că doar venea fiecare raion cu delegaţia sa, fiecare raion avea însemnele lui, tricolorul lui, că nu se tiraja la nivel de stat , fiecare îşi cosea ceva cum credea de cuviinţă.”
Lumea din jur: Independenţa, în colecţii muzeistice
Your browser doesn’t support HTML5
Lumea din jur: Independenţa, în colecţii muzeistice
Ca să întreţină interesul vizitatorilor, obiectele expuse diferă de la an la an, iar cu ocazia jubileului din acest an muzeul va găzdui pentru cîteva zile o piesă rarisimă - steagul oştenilor lui Ştefan cel Mare adus de la Bucureşti.
Vera Stăvilă: „Am etalat şi fotografii foarte rare, de la începutul activităţii Parlamentului, cu politicieni, iată chiar în această vitrină avem preşedintele Parlamentului Alexandru Moşanu, deputata Lidia Istrati, Ion Ţurcanu, Gheorghe Ghimpu, primul care a arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului, apoi urmează... ”
Europa Liberă: Ăsta-i primul tricolor?
Vera Stăvilă: „Ăsta este primul tricolor, chiar cusut atunci cînd s-a votat independenţa Republicii Moldova şi chiar atunci a fost semnat, cu semnăturile tuturor deputaţilor, o parte din ei din păcate nu mai sînt în viaţă. Apoi merită interes cupajul de fotografii de la Marea Adunare Naţională, fiindcă ele într-adevăr sînt rare. În imagini sînt şi cărţi, ziare. Ziare care au elucidat acest eveniment chiar de la începuturi. Iată aveţi 27 august, ziua independenţei, elucidat de ziarul Glasul Naţiunii. Vedeţi declaraţia de independenţă a Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Primul apărut cu grafie latină în perioada ceea?
Vera Stăvilă: „Primul, da, Glasul Naţiunii.”
Trebuie să recunosc, exponatele mi-au răscolit nişte amintiri ce mi-au dat emoţii. În urmă cu două decenii, cînd abia absolvisem 9 clase, părinţii mei îmi povesteau cu înflăcărare despre cele două adunări din piaţa căreia mai tîrziu i s-a atribuit numele Piaţa Marii Adunări Naţionale. Ambii părinţi ne povesteau cu multă încredere despre marile schimbări care urmau să se întîmple.
I-am întrebat pe ghizii de la muzeu dacă reuşesc să se detaşeze de vîltoarea acelor evenimente, relativ recente, atunci cînd le povestesc mai ales copiilor despre cele întîmplate şi contrastul între idealurile proclamate şi realitatea pe care o trăim zi de zi.
Iată ce mi-a spus Vera Stăvilă: „Aici la muzeu noi nu sîntem politicieni. Noi sîntem muzeografi, or muzeograful este un istoric care povesteşte ce a fost şi adună materiale, depozitează pe poliţă ca cei care vin după noi să poată arăta mai departe.”
În faţa panourilor cu fotografii am întîlnit-o pe o doamnă trecută de vîrsta de pensie. Se numeşte Lilia Boaghe, şi mi-a spus că a venit la Chişinău cu alte treburi, dar a ţinut să intre pe la muzeu ca să-şi mai „cureţe sufletul”, zice femeia. „Ştim tot ce s-a petrecut, cum am ajuns şi am devenit independenţi. Cu greu, cu greu mergem dar cîtuşi de puţin totuşi, dumnezeu e mare şi ne-a ajuta să fim oleacă mai sus. Este bine că se reculege tot ce-a fost atuncea şi se întoarce şi se arată să nu să se uite, să continuăm noi să ridicăm, să nu mergem cu paşi mici, dar să mergem cu paşi mari ca să ridicăm nivelul stării în societate, mentalitatea oamenilor să se ridice.”
Abia după ce am închis microfonul, vizitatoarea vîrstnică mi-a spus cu mîhnă scrisă pe faţă că nu-şi imaginează să mai apuce aniversări ale independenţei care să-i insufle mai multă mîndrie pentru ţara în care trăieşte.