Rafinaria și depozitele fiscale ale concernului vor putea funcționa pînă decizia definitivă a Curții administrative de apel.
După ce Tribunalul administrativ din Sofia a restituit, la prima instanță, licența de funcționare a companiei „Lukoil-Bulgaria”, ministrul economiei și energeticii Traicio Traikov, a contraatacat astăzi și a inițiat, prin Comisia de protecția concurenței, o anchetă privind prezumptiva nerespectare, de către Lukoil, a legii anti-monopol. Comisia a constatat că prețurile cu ridicată la produsele petroliere, practicate de unele companii mari se mișcă într-un mod identic cea ce se poate datora unei înțelegeri de cartel.
Corespondenţa zilei de la Sofia
Your browser doesn’t support HTML5
Au fost descoperite și unele clauze în contractele concernului cu comercianții bulgari care ar putea crea, în anumite condiții, probleme pe piața carburanților. „Lukoil-Bulgaria” este amenințat de amenzi ce vor putea atinge 200 de milioane de dolari.
După ce a fost deschisă ancheta, concernul a anunțat reducerea prețurilor la benzină și motorină cu aproape 2 procente.
Șeful vămilor Tanov și-a modificat întretimp poziția instransigentă fața de „Lukoil” și a declarat că rafinaria și depozitele fiscale ale concernului vor putea funcționa în cele câteva săptămâni în care va fi așteptată decizia definitivă a Curții administrative de apel. Presa sofiotă scrie că schimbarea s-ar putea datora presiunilor politice exercitate de către Moscova.
După ce a recunoscut că de 30 de ani este prieten cu directorul executiv al „Lukoil-Bulgaria” Valentin Zlatev, premierul Borisov a refuzat să comenteze decizia tribunalului. Compania sa de pază „Ipon” a câștigat milioane din contractele cu „Lukoil”. Foștii comuniști au luat de la început partea rușilor, avertzând că măsurile anti-Lukoil vor putea impulsiona contrabanda.
Fără a intra în detalii, mediile moscovite au lansat ipoteză că din acțiunile anti-„Lukoil” vor putea profita unele companii europene.