Are nevoie România de bănci puternice aflate în mîinile statului?
Bursa de la Bucureşti a înregistrat în primele ore de tranzacţie o cădere spectaculară, de peste 12 la sută. Oficiali ai Băncii Naţionale au declarat însă că impactul asupra economiei reale o să fie mic pentru că mică spre nesemnificativă este şi legătura dintre bursă şi economia reală din România. Relatează de la Bucureşti, Sabina Fati:
Corespondenţa zilei de la Bucureşti
Your browser doesn’t support HTML5
Presedintele Bursei de Valori Bucuresti (BVB), Stere Farmache a declarat ca investitorii trebuie sa fie mai rationali si sa evite panica. Aceasta observatie a venit dupa ce BVB a cazut cu peste 12 procente in jurul prinzului, ca reactie la turbulentele internationale.
A fost cea mai abrupta cadere din Europa, in vreme ce bursele din restul statelor central si est-europene au avut scaderi cuprinse intre 4,6% (bursa din Zagreb) și 6,7% (bursa din Praga). Pe fondul acestei scaderi presedintele român, Traian Basescu i-a convocat la o intilnire de urgenta pe cei mai buni economisti ai Bancii Nationale in frunte cu guvernatorul Mugur Isarescu, pe conducatorii Ministerului Finantelor si pe primul ministru.
Bursa de Valori Bucuresti si-a temperat ulterior caderea la 4,3 la suta, dar revenirea a fost determinata tot din exterior, dupa trecerea pentru scurt timp a burselor europene pe plus. Se observa deci o sensibilitatea excesiva a Bursei de la Bucuresti, care in momentele de stres inregistreaza corectii mai mari decit celelalte burse, fiindca investitorii sint mai tematori si vor sa scape cit mai repede de orice risc. In acelasi timp aceasta scadere ar putea avea si un revers pozitiv, socotesc unii brokeri si anume atragerea unor noi investitori, eventual straini in conditiile in care preturile actiunilor au scazut suficient de mult pentru a deveni extrem de tentante.
Alarmante sint, pe de alta parte, caderile la bursele europene a bancilor care au filiale in Romania. Astfel cazul ingrijorator inregistrat astazi este cel al actiunilor Erste Group care a inregistrat la jumatatea zilei de azi o cadere de 7 % la sedinta de tranzactionare de la Viena. Erste Group este actionarul majoritar al BCR, Banca Comerciala Romana, cea mai mare banca din Romania, iar potrivit calculelor capitalizarea bancii austriece a intrat din nou sub pragul de 10 miliarde de euro, cum s-a mai intimplat si in 2009.
In Romania dezbaterea pe acest subiect a atins un punct sensibil: are nevoie Romania de banci puternice aflate in miinile statului, in situatia in care in acest moment statul român a ramas doar proprietarul unor banci de mici dimensiuni, este vorba despre: CEC (Casa de Economii si Consemnatiuni) si EximBank.