Ziua de 27 august a fost aleasă pentru a coincide cu 27 august 1989, atunci când a avut loc Marea Adunare Naţională la care s-a afirmat cu voce tare obiectivul desprinderii de URSS şi încetării stării de ocupaţie.
Ca urmare a puciului eşuat de la Moscova din 19-21 august 1991, raportul de forţe dintre centrul sovietic şi republicile unionale s-a schimbat dramatic. Revenit din Crimeea pe 22 august 1991 la Moscova, Gorbaciov declară că s-a întors într-o altă ţară. De fapt, se întorsese într-o ţară care nu mai exista deja.
În acest context, declaraţia de independenţă a Republicii Moldova a fost adoptată cu o anumită întârziere, abia pe 27 august, după ce alte 8 republici s-au declarat independente în zilele imediat după puci, inclusiv Ucraina şi Belorusia, două republici care aveau o relaţie specială cu Rusia şi care, potrivit unor proiecte, precum cel a lui Soljeniţân, ar fi trebuit să constituie nucleul unei noi Uniuni, pan-slave de data asta.
În acest context, apare întrebarea, de ce Moldova ezită atât de mult şi îşi declară independenţa la o săptămână după eşuarea puciului de la Moscova şi la trei zile după decizia similară a Radei de la Kiev? Într-adevăr, actul adoptat de Parlamentul de la Chişinău pare a fi adoptat cu o anumită întârziere.
Dar, nu trebuie să uităm că cel mai important lucru atunci când se vorbeşte de măsurarea determinării autorităţilor moldovene de a se desprinde de Moscova în ultima perioada a existentei URSS este atitudinea faţă de noul tratat unional, pe care Chişinăul îl respinge din start şi nu participă la referendumul din 17 martie 1991, condamnarea ocupaţiei sovietice din 1940 în declaraţia conferinţei internaţionale din iunie 1991, precum şi condamnarea puciului în amiaza zilei de 19 august 1991, în momentul când deznodământul acţiunii puciştilor nu era cunoscut.
În aceste împrejurări, părinţii fondatori ai Republicii Moldova – e adevărat – nu au exprimat eroism prin faptul semnării Declaraţiei de Independenţă, ci prin faptul că au pregătit acest moment cu ani în urmă prin mobilizarea oamenilor în stradă contra regimului partidului unic şi a dictatului Moscovei.
Ziua de 27 august a fost aleasă şi pentru a coincide cu 27 august 1989, atunci când a avut loc Marea Adunare Naţională la care s-a afirmat cu voce tare, deşi într-un limbaj voalat uneori, obiectivul desprinderii de URSS şi încetării stării de ocupaţie.
Importanţa actului fondator al Republicii Moldova constă în faptul că stipulează foarte clar sintagma limba română ca limbă de stat, condamnă dezintegrarea teritorială a Principatului medieval Moldova şi apoi a Basarabiei şi Bucovinei de Nord, răpite României de către URSS în 1940 şi 1944.
În ceea ce priveşte viitorul R. Moldova, declaraţia legislativului de la Chişinău stabileşte revenirea noastră în Europa şi în „spaţiul devenirii sale etnice şi istorice”, adică în spaţiul românesc, fără a stipula foarte explicit forma de apropiere de România, prin integrare politică sau numai economică, culturală şi de altă natură.
Din acest punct de vedere, spiritul actului din 27 august 1991 este cu adevărat european şi ar merita ca textul integral să fie inclus în viitoarea Constituţie a Republicii Moldova în aşa fel încât toate stipulările să se conformeze acestui document fondator.