Sărăcia, generalizată de crize interne şi externe, a fost sistematizată şi ierarhizată de dragul retoricii politice şi a ideologiei.
Românii vor afla în această iarnă ce înseamnă să fie bogaţi cu acte. Guvernul a eliminat subvenţia la energia termică pentru că s-a stabilit că bogăţia începe de la 800 de lei pe lună. Nu vor mai primi compensaţii decât cei care au mai puţin de 786 de lei de membru al familiei sau, dacă stau singuri, 1082 de lei lunar. Oricum să nu aibă frigider şi televizor color.
Sinteza săptămînii politice românești cu Sorin Șerb
Your browser doesn’t support HTML5
Sinteza săptămînii politice românești cu Sorin Șerb
Aceştia sunt, conform recentei definiţii a sărăciei, cei care mai speră la un ajutor. Sunt săracii care vor ieşi din iarnă cu un zâmbet îngheţat pe buze. Un ajutor mai degrabă simbolic, de vreme ce preţul energiei va creşte cu mult peste cel actual. Sunt în această situaţie circa 330 de mii de oameni, ceea ce înseamnă că ne-a priit pe vremuri de criză căci au fost ani când sub pragul sărăciei erau plasaţi de trei ori mai mulţi români. Sau poate că e doar un miracol statistic printr-o redefinire unilaterală a sărăciei.
Şi clasa politică iese din recesiune; stă dovadă abrupta creştere economică a averii parlamentarilor şi înaltelor feţe ministeriale. Oricum, decizia guvernului nu-i ţintea pe oamenii din casă, ci pe cei de pe străzi. Administraţiile locale sunt bulversate, mai ales, primarii care ştiu că pot să-i taie pe oameni din statistici, nu şi din realitate. Primarul Bucureştiului, Sorin Oprescu, şi-a anunţat deja concetăţenii că viaţa lor va fi de două ori mai preţioasă iarna viitoare. Pentru primarii opoziţiei acesta este primul îngheţ. Iar alegerile de anul viitor s-ar putea să-i ducă la punctul de fierbere şi evaporare.
Renunţarea la subvenţie nu este o mină de aur. Se câştigă circa 100 de milioane de euro. Un fleac, ar spune guvernul care cheltuieşte de sute de ori mai mult pentru a-şi ţine în lesă clientela financiară. Câştigul rezultat din anularea subvenţiilor este cu mult mai mic decât fondurile europene nerambursabile cheltuite aiurea, ca să nu spun penal, pe centurile ministerului transporturilor, de pildă, în perioada 2000-2006.
Sunt incomparabil mai puţini bani decât miliardele pe care guvernul vrea să le bage până la sfârşitul acestui an în asfaltul patriei. Există ministere care cheltuiesc această sumă săptămânal pe proiecte care ţin în viaţă prosperul parteneriat public-privat. Pe aceşti miniştri să nu-i întrebi cum au cheltuit primul miliard. Că nici guvernul nu ştie sau nu vrea să ne spună pe ce s-au dus împrumuturile de multe miliarde de euro a căror scadenţă începe după euforiile electorale. Iată că o economie infimă la energie termică şi o alta rezultată din comasarea alegerilor ar putea aduce beneficii incomensurabile. Cine spune că politicienii României nu au reţete de ieşire din criză?
Beneficiile aduse de eliminarea subvenţiei la energie ar putea fi mult mai mari decât cele contabilizate până acum. Aleşilor locali li s-a aruncat în cârcă o povară care le va înclina spinarea în faţa guvernului. Pe de altă parte, guvernul se poate pretinde un reformator care a anihilat gaura neagră a subvenţiilor. Desigur, dacă uităm datoriile de miliarde ale companiilor de stat. Sau licitaţiile dedicate. Sau cheltuielile de protocol nejustificate. Sau lefurile exorbitante din regii, ministere sau companii.
Problema sărăciei a fost evacuată pe uşa din dos a politicii. Nu dă bine să o pomeneşti. Asocierea ideii de sărăcie şi protecţie socială cu comunismul a lăsat urme de neşters în distribuţia acestei drame. A vorbi despre sărăcie a devenit un tabu. E firesc, din partea unor oameni pentru care singura soluţie de ieşire din sărăcie a fost intrarea în politică.
Din discursul public au fost eliminate câteva milioane de oameni, lăsate să se descurce singure. Nu sunt interesanţi decât cei suficient de disperaţi pentru a pleca în străinătate de unde votul lui contează. Sărăcia, generalizată de crize interne şi externe, a fost sistematizată şi ierarhizată de dragul retoricii politice şi a ideologiei, de unde se vede că şi nimicul poate fi împărţit cu rest. Săracii au devenit, pe hârtie ceva mai bogaţi, pensionarii mai puţin pensionari iar numărul şomerilor a scăzut pentru că şi perioada de asistenţă a scăzut. Astfel povara morală a scăzut invers proporţional în raport cu cea fiscală.
Ca de obicei, din aceste istorii nu morala economică este relevantă, ci subtextul omenesc. În spatele acestor anunţuri stă o ipocrizie instituţională patentă, pentru că energia (termică sau electrică) e vândută în pierdere clienţilor politici care o revând la suprapreţ. Deşi există mari diferenţe de preţ pentru cele câteva tipuri de energie produse, omul de pe stradă e silit să plătească preţul cel mai mare.
Pe de altă parte, criza este perdeaua de fum care ascunde multe dintre stratagemele luptei pentru bani şi putere din România. Guvernul şi-a pus criza pe faţă pentru a cosi prin domeniul bugetar la firul ierbii, ocolind buruienile pentru că sunt mai rezistente. Statul social trebuie să dispară, spune principalul partid de guvernământ care a cochetat o vreme şi cu creştin-democraţia. Odată cu el, şi „privilegiaţii”, adică noii bogătani, cei care câştigă peste 800 de lei pe lună.
La urma-urmei nu spunea fostul ministru al economiei Videanu că orice om care câştigă 1500 de lei pe lună şi-ar putea construi o casă cât sediul partidului? Săracii de ieri au fost transformaţi peste noapte în reprezentanţi ai clasei de mijloc, triumf al sloganului „Ideologia salvează România.”