La un deceniu de la ziua fatidică: 11 septembrie 2001, o victorie definitivă în războiul împotriva terorismului nu este nici pe departe realitate.
În vreme ce Statele Unite se pregătesc de a 10-a aniversare a atacurilor teroriste de la New York și Washington, editorul-șef al biroului Europei Libere din capitala americană, Christian Caryl, examinează bilanțul războiului împotriva terorismului și locul Statelor Unite în lume la un deceniu de la atacuri. O analiză rezumată de Mircea Țicudean.
Forțele americane l-au ucis pe Osama bin Laden. Saddam Hussein și regimul lui aparțin trecutului. Primăvara arabă a respins categoric practicile jihadului violent. Atractivitatea chemărilor la război sfânt împotriva occidentului s-a estompat.
Și touși, la un deceniu de la ziua fatidică: 11 septembrie 2001, o victorie definitivă în războiul împotriva terorismului nu este nici pe departe realitate. Statele Unite și aliații lor au obținut câteva victorii importante. Dar lanțul de evenimente declanșate de atacurile teroriste nu a ajuns încă la un sfârșit mulțumitor.
În Afganistan mișcarea Talibanilor, alungată de la putere de ofensiva americano-afgană din noiembrie 2001, revine în forță. Conducerea președintelui Hamid Karzai, instalată cu ajutor american la începutul lui 2002, vrea să negocieze împărțirea puterii cu gherilele mullahului Omar. În Irak, unde invazia condusă de americani l-a înlăturat de la putere pe Saddam Hussein în 2003, războiul civil care risca să distrugă țara cu totul pare pe terminate, dar stabilitatea și securitatea rămân pentru mulți irakieni obiective îndepărtate.
Iar în Statele Unite sentimentul de ușurare generat de absența unor noi atacuri teroriste în ultimii zece ani se amestecă cu îngrijorarea legată de costurile enorme ale unui război global împotriva unui inamic invizibil. Michael Mandelbaum, profesor de relații internaționale la Universitatea John Hopkins, crede că una din consecințele grave ale atacurilor de acum zece ani a fost că au distras atenția liderilor americani de la probleme interne presante.
Unii experți consideră că în anii trecuți de la atacurile teroriste Statele Unite și-au pierdut din prestigiul și influența globală. Alții insistă însă că Statele Unite au în continuare cea mai mare economie din lume
Statele Unite, spune profesorul Mandelbaum, ar fi trebuit să răspundă tragediei prin mijloace care să le permită să aloce în același timp resurse suficiente reformei sănătății și educației, modernizării infrastructurii și în general pregătirilor pentru o competiție economică globală tot mai acerbă. Profesorul Mandelbaum spune că una din problemele majore ale Americii este deficitul bugetar exagerat, agravat de războaiele din Irak și Afganistan, care sunt purtate pe datorie. Statele Unite s-au împrumutat ca să meargă la război. A fost prima oară în istoria americană când intrarea în război nu a fost însoțită de mărirea impozitelor, iar această noutate, crede Mandelbaum, s-a dovedit extrem de dăunătoare. Unii experți consideră că în anii trecuți de la atacurile teroriste Statele Unite și-au pierdut din prestigiul și influența globală. Alții insistă însă că Statele Unite au în continuare cea mai mare economie din lume, în ciuda crizei financiare din 2008, iar pe plan militar nu are deocamdată vreun concurent serios.
Menținerea supremației militare americane – crede analistul Europei Libere Christian Caryl - se explică însă cel puțin în parte prin faptul că după 2001 mașinăria militară americană a fost în continuă expansiune. Statelor Unite le revin în prezent 46% din cheltuielile militare la scară globală. Numai bugetul serviciilor de informații s-a dublat în ultimul deceniu. Dorința de a evita cu orice preț noi atacuri teroriste a făcut administrația lui George Bush să adopte măsuri drastice, inclusiv așa-numita interogare intensificată a suspecților și supravegherea mai atentă a cetățenilor americani.
După un deceniu, disputele despre eficiența și moralitatea acestor măsuri continuă. Fostul oficial al ministerului justiției, John Yoo, autorul unui studiu care în 2002 recomanda măsurile de interogare dure, susține și astăzi că ele au fost cruciale pentru evitarea unor noi atacuri.
David Cole, profesor de drept la universitatea Georgetown, nu este de acord. El crede că multe din legile adoptate pe vremea lui Bush au erodat drepturile omului și principiile democratice, precum și legile internaționale. Profesorul Cole constată cu satisfacție că judiciarul american s-a dovedit rezistent în fața presiunilor administrației Bush, așa că toate inițiativele importante ale Casei Albe în domeniul restrângerii libertăților cetățenești au fost până la urmă abandonate. A meritat efortul de a stârpi din rădăcină terorismul după atacurile de la 11 septembrie 2001?
Și aici părerile sunt împărțite. Unii atrag atenția că Statele Unite au trecut printr-un deceniu de securitate. Alții spun însă că prețul a fost mult prea mare, și că resursele enorme investite în acest efort ar fi trebuit canalizate în alte direcții.
Profesorul Mandelbaum de la Universitatea John Hopkins crede că pentru Statele Unite adevărata amenințare a ultimului deceniu, pe care au neglijat-o din cauza obsesiei Al Qaeda, ar fi ascensiunea Chinei și a altor economii asiatice. Mandelbaum spune că după 11 septembrie 2001 Statele Unite au început să vâneze perdanții procesului de globalizare, adică state din Orientul Mijlociu care nu au oricum nici o șansă să ajungă puteri economice sau militare, în loc să se concentreze asupra învingătorilor competiției economice mondiale, adică asupra Chinei și altor noi puteri asiatice.