Cultul personalităţii infracţionale e în floare la români al căror cel mai bogat exponent este cercetat penal de ochii presei de când a făcut primul milion.
S-au ofilit lalelele în vămile vestice, lactatele râncezesc iar fiscul şi politicienii au început să facă găuri în caşcavalul olandez, să descopere droguri sau reţele de prostituţie. Conturul României s-a umplut de flori şi roţi de caşcaval. Dacă până mai ieri castraveţii aveau probleme cu viza, a venit rândul cepelor de lalea.
Sinteza săptămînii politice românești cu Sorin Șerb
Your browser doesn’t support HTML5
Sinteza săptămînii politice românești cu Sorin Șerb
Totul a pornit de la un zvon, fals, că bulbii lalelelor olandeze ar fi infestaţi cu nu ştiu ce virus. De la tulipomania de acum patru veacuri nu s-au mai scuturat atâtea petale. Frumoase, fragile şi tuberculoase, lalelele au fost oprite în vămi să le ia biochimiştii pulsul şi glicemia. Nu e de mirare că multe dintre frumoase au îmbătrânind şi s-au fanat aşteptând intrarea în deşertul tătarilor.
Apoi s-a spus că nu ar fi vorba despre virusul letal. De altfel, în ciuda primelor afirmaţii, acel agent patogen nici nu ar fi putut ajunge adus aşa, într-o ceapă de lalea. Ar fi fost vorba, ca în orice film de serie B, despre crima organizată care s-ar servi de gingăşia florilor pentru a trage o linie albă de cocaină peste Europa. Nu e clar cum a făcut-o pentru că nu s-a ajuns prea departe cu cercetările când s-a spus că, de fapt, în spatele lalelelor s-ar afla o imensă fraudă fiscală. De aceea două sute de camioane cu flori au fost întoarse din drum în această vară.
Olanda este una dintre ţările care s-au împotrivit, de-a lungul ultimelor luni, intrării României în spaţiul Schengen. A invocat gherila urbană a infractorilor mici şi mari veniţi să submineze sistemul capitalist din interior. Totul a culminat în această săptămână când a votat alături de Finlanda, împotriva prezenţei României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Motivul a fost că nu fac suficient de mult pentru a se opune crimei organizate şi corupţiei şi că nu li se pot da pe mâini cheile estice ale împărăţiei europene. „Nu foloseşte nimănui să ai o uşă încuiată cu cele mai sofisticate zăvoare, dacă paznicii nu sunt de încredere”, a spus ministrul olandez de interne.
S-ar zice că eforturile oficialilor români de a demonstra că pot controla infracţiunile din vamă i-au lovit în moalele capului. Când au oprit imigraţia lalelelor la graniţă ne-au semnat condamnarea. Cu toate acestea, votul olandez nu este o surpriză şi a fost anticipat de o lungă listă de nemulţumiri pe care autorităţile române au preferat s-o minimalizeze sau s-o ignore cu totul.
Infracţionalitatea românilor, o temă mereu de actualitate pe prima pagină a ziarelor şi a agendei poliţiştilor din ţările vest-europene, a încăput în România pe mâna statisticienilor care ne-au convins că, de fapt, delincvenţii noştri sunt mai puţini şi mai cumsecade decât ai lor. Astfel, criminalitatea (organizată sau dezorganizată) a fost industria cu care i-am bătut la export pe mulţi europeni.
Am exportat mână de lucru, dar şi know how ocupând o bună parte a pieţei de specialitate. Chiar dacă infractorii noştri sunt vedete pe internet, filmându-se la volanul maşinii recent furate sau întinşi languros pe saltele de euro, măcar sunt simpatici şi se demască singuri pentru că nu se abţin să povestească unde au dat ultima spargere.
Deşi criminalitatea emigrează, autorităţile nu ne lasă să-i ducem dorul. Lista infracţiunilor comise de persoanele publice este o felie de viaţă românească autentică. Pentru a fi celebru în România trebuie să fi devalizat cel puţin o bancă, să fi vândut o flotă sau măcar să o fi incendiat, să fi călcat cu maşina ta de furat pe cineva. Iar dacă n-o fac părinţii bine reprezentaţi în parlament şi ministere, o fac progeniturile care sparg puşculiţa familiei şi-şi fac de cap cu cotizaţia pentru partid. Cultul personalităţii infracţionale e în floare la români al căror cel mai bogat exponent este cercetat penal de ochii presei de când a făcut primul milion. Noroc că acum a ajuns patronul acesteia şi poate părea editorialist onest. Infractorii populează televiziunile şi gazetele, fac rating şi ţin treaz sentimentul haiducesc al fiinţei.
Abia scuturând Codul penal de muşiţă, vedem cine mai rămâne să ne reprezinte onorabil. Are dreptate preşedintele Băsescu să-şi asume răspunderea pentru eşecul aderării la spaţiul Schengen. Ca preşedinte-„jucător” este principalul vinovat de întârzierea aplicării politicilor de integrare. Doar că-şi asumă răspunderea ( şi nu vinovăţia!) cu un surâs şmecher, adăugând că Olanda a avut un comportament neeuropean şi că de vină ar fi preeminenţa parlamentară a unui partid extremist. Nu România ar fi de vină, instituţiile reprezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi-au făcut datoria. Preşedintele pare să spună că este doar o chestiune de imagine.
Cum a fost şi condamnarea crimelor comunismului. Traian Băsescu îşi asumă acest eşec declarativ, că dă bine să îmbrace cămaşa osândiţilor, dacă e Armani şi e la oră de mare audienţă. Vinovaţii sunt de partea cealaltă a graniţei, sugerează Traian Băsescu. Nu vrea să curgă râuri de capete pe treptele guvernului, nu vrea să mănânce diplomaţi pe pâine. Şi chiar dacă s-a declarat responsabil, nu are alte pretenţii de la propria persoană. De când cu lalele, a devenit vegetarian.