Jazzul ca antidot la muzica de prost gust și nu numai...

V-aş propune astăzi să nu mai vorbim despre funie în casa spânzuratului, aşa cum ne povăţuieşte dictonul, adică să lăsăm la o parte frustrările politicienilor şi să fim optimişti. Mai ales că avem cel puţin două motive. Primul: formaţia Trigon a scos un nou album, care se numeşte „Opt-I-Mistic”. Trebuie să vedeţi cum e scris cuvântul, divizat prin cratimă în trei părţi, ca să fie citit „Opt-I-Mistic”. Adică e al oputulea album şi e unul mistic, dar şi optimistic. Şi al doilea motiv – grupul Trigon găzduieşte ce-a de a 10-a ediţie a Festivalului de ethno jazz de la Chişinău, astăzi producându-se chiar concertul de închidere. Adică unul de gală. Iată de ce în emisiunea de astăzi o să auziţi, de fapt auziţi deja secvenţe de pe noul album, pe care le difuzăm cu acordul prietenului nostru Anatol Ştefăneţ, liderul Trigon-ului.

La discuţia din Studioul de la Chişinău al Europei Libere l-am invitat pe musafirul permanent al Festivalului, Virgil Mihaiu, criticul de jazz din România, cunoscut în toată lumea, cel care a venit de la Lisabona, întrucât conduce acolo de mai mulţi ani Institutul cultural român. În Studioul Europei Libere se mai află animatorii unui alt cunoscut festival cu viză de reşedinţă la Chişinău, Cronograf, festivalul de film documentar, adică tandemul familial şi de creaţie, cineaştii Leontina Vatamanu şi Virgil Mărgineanu.

Punct și de la Capăt: pe ritm de jazz

Punct și de la Capăt: pe ritm de jazz

Astăzi mi-am propus să vorbim despre randamentul artei. Chiar dacă este un sacrilegiu să abordezi astfel problema, în special despre randamentul celor două festivaluri, care fac parte din topografia spirituală a Chişinăului.

Europa Liberă: Domnule Mărgineanu, vorbim despre evenimente de rezonanţă incontestabilă. O putem măsura?

Virgil Mărgineanu: „Având ore la jurnalişti, am întrebat: ce mare eveniment cultural se întâmplă acum la Chişinău? Şi din 70 de elevi, trei au ştiut doar. Zic, bilete nu sunt, locuri nu mai sunt, formaţii foarte bune şi voi măcar nu ştiţi. Eu înţeleg să nu cumpăraţi, dar trebuia să ştiţi, să vă fie ruşine.

Dar dacă studenţii de la jurnalistică nu ştiu, care mai citesc un ziar, care mai ascultă un post de radio, care mai văd un program la TV, atunci oamenii de pe stradă, care sunt preocupaţi cu problemele de cu zi cu zi, s-ar putea să ştie mai puţin despre evenimentele culturale, din păcate.”

Europa Liberă: Domnule Mihaiu, la ce bun mai facem noi festivaluri, dacă lumea de acasă nu le ştie.

Virgil Mihaiu: „Aveţi o alură hölderliniană, pentru că şi Hölderlin punea aceeaşi întrebare acum 200 de ani: Was nützt Dichter in Zeiten der geistlichen? La ce bun poeţii în timpuri de răstrişte? Păi, aşa ne-am născut şi aşa vom muri. Eu am Etica Echinocţiului, o revistă făcută timp de 15 ani, am fost în redacţie, o revistă inventată de Marian Papahagi, un grup - nu pot să spun decât la superlativ -, un grup de intelectuali - Ion Pop, Marian Papahagi, Ion Vartic.

Şi la un moment dat, după câţiva ani de lucrat gratis la
această revistă, Marian zice: Virgile, dacă am fi fost plătiţi, am fi ajuns nababii Clujului. Ei, dar ce să facem? A rămas în biblioteci şi a rămas un punct de referinţă în istoria culturală a ţării. Şi la fel şi cu jazz-ul. Nu ştiu, poate de aceea am şi acceptat să intru în jocul ăsta pe plan mondial şi pot să spun că exact aceleaşi probleme, care apar la Chişinău sunt la fel de vivace şi la San Francisco, de exemplu.”

Europa Liberă: Avem în studio nişte entuziaşti, care fac exact mai mult pe cont propriu, exact bazat pe optimism şi romantism nişte lucruri, care ar trebui eventual să le facă statul, dacă vrea să investească în viitor. Dumneavoastră ce urmăriţi, de fapt, Leontina?

Leontina Vatamanu: „Atunci când am pornit festivalul Cronograf l-am pornit şi în ideea că nu prea aveam acces la
acest gen de filme, filme documentare de bună calitate. Şi ne-am gândit: hai să facem un loc în Chişinău, hai să găsim o sală de cinema, unde să aducem aceste filme, să le proiectăm pe ecran şi ele să constituie o sursă de inspiraţie pentru documentariştii de aici, de pe loc, din Chişinău. Şi nu mă doare că nu vine omul simplu din piaţă la festival.

Mă doare că nu prea avem nici la a 10-a ediţie deja am ajuns, nu prea avem filme produse în Moldova. Chiar şi tinerii cineaşti ai noştri cumva îi mai împingem noi din urmă şi îi rugăm să vină la festival şi să profite de aceste zile de festival de Cronograf. Nu ştiu de unde această inerţie. Dar noi ne continuăm cumva menirea, aşa mergem în continuare cu ideea de a face Cronograf şi ştim că totuşi este un lucru frumos, util. Şi dacă n-o să-l facem noi atunci ar lipsi ceva din agenda culturală a Chişinăului.”

Virgil Mihaiu: „Dar dacă aş putea s-o consolez cu ceva, deşi nu e nici o consolare, pot spune, după cinci ani de experienţă în Lisabona, că de bine de rău până la urmă un anumit public totuşi se formează şi poţi conta pe un public. Cel mai trist este că absentează exact indivizii, care trăiesc din aceste arte. Adică, exact acei pe care tu mizezi că vor face cât de cât o anumită, să zic aşa, „propagandă” filoculturală. Or, ei trăiesc din muzică, trăiesc din artă şi nu se deranjează să vină până la spectacol.”

Europa Liberă: Dar la Chişinău, domnule Mihaiu?

Virgil Mihaiu: „La Chişinău mi se pare net superior faţă de ce se întâmplă în Portugalia, dacă acesta poate fi un reper. De exemplu, vin aici - în patru-cinci zile, ieri am dat un interviu la Radio Moldova, acum aici, peste nu ştiu cât timp la o televiziune. Aproape de neimaginat aşa ceva într-o ţară deja osificată, anesteziată şi amorţită, cum este acea din extremitatea occidentală a Europei. Aşa că eu plec cu o impresie minunată. M-am convins, totul e cu ce comparăm.”

Virgil Mărgineanu: „Exact, dar n-aş vrea să trecem pe partea pesimistă. Pentru că într-adevăr, pe lângă faptul că unii nu cunosc despre eveniment, asta nu înseamnă că evenimentul nu este bine realizat. Sau faptul că sala a fost arhiplină şi lumea a sfârşit concertul în picioare şi că lumea a plecatr de acolo cântând. Deci, până la urmă este un eveniment chiar aşteptat.

Faptul că suntem puţini, asta e un domeniu mai îngust. Nu toată lumea place jazz-ul, nu toţi studenţii ştiu că e bine să mai asculte şi o muzică de jazz, să vadă şi un film documentar.

Dar faptul că există aceste evenimente în Chişinău chiar cred că putem să ne mândrim cu ele. Şi cum spunea cineva: primăvara finisăm cu Cronograful, toamna o începem cu jazz-ul, cu ethno jazz-ul. Aşa că trebuie să mergem înainte... Sunt sigur că din puţinii 300-400 câţi erau în sală sunt un public care aşteaptă acest eveniment şi primesc o plăcere atunci când el vine şi reuşeşte să savureze.”

Virgil Mihaiu: „Vreau să vă zic că acesta este un public masiv, masiv. Pentru că în general arta jazz-ului, să spunem, e asumat elitistă. Cluburile faimoase au săli
minuscule, adică sunt calibrate tocmai pentru un asemenea public. Şi e de admirat în primul rând şi faptul că se acordă accesul acestei arte pe o scenă principală, cum e Teatrul Naţional. Au fost ani când s-a ţinut la Sala cu orgă şi efectiv, nu ştiu, e un eveniment central şi eu zic că face o impresie extraordinară. Fiindcă eu scriu şi pentru reviste multe de pe glob şi de câte ori relatez de aici sunt privit cu admiraţie şi chiar cu invidie.”

Europa Liberă: Domnule Mihaiu, cineva spunea că moldovenii folosesc jazz-ul ca antidot, sau ca vaccin împotriva manelelor.

Virgil Mihaiu: „Nu cunosc situaţia particulară acum, dar
sigur, muzica asta în sine e un antidot la prostul gust. Pentru că în general muzica de jazz nu poate exista şi nu poate fi recunoscută ca atare dacă nu e de calitate, asta e ştiut.

http://www.youtube.com/embed/04JbESP41kA

Se autoanihilează, efectiv nu se acceptă cineva care nu are un nivel estetic suficient de afirmat şi verificabil. Şi atunci normal suntem oarecum în paralel cu chestiunea asta, cu invazia asta, nu ştiu, de anti artă, care funcţionează la diverse paliere şi care afectează şi în funcţie de geopolitică, şi în funcţie de poziţie.

De exemplu, la mine în Transilvania aproape nu o simt. Efectiv nu o simt, nu-mi dau seama că există fenomenul ăsta. Trebuie să văd un film din ăsta mizerabilist, aşa, hiper-realist, care au tot felul de schelăituri oribile şi care într-adevăr nu prea fac parte din regnul uman. Am trecut prin piaţă şi am auzit nişte mostre sinistre, pe care mi le-aş fi notat aşa, ca pe nişte exemple de artă din peşteri, cam cum făceau oamenii primitivi, cred că la nivelul ălora erau.”

Europa Liberă: Leontina, dumneata ce crezi?

Leontina Vatamanu: „Într-adevăr publicul jazz-ului este un pic mai îngust, dar nici manele nu prea se ascultă aşa masiv aici, în acest spaţiu tare. Rare ori se mai întâmplă prin microbuze să aud câte o...”

Europa Liberă: Dar cântece de pahar, avem noi din astea.

Leontina Vatamanu: „Cântece de petrecere - da. Ştiţi, într-o zi mă plimbam prin parcul ăsta, prin Dendralium şi am văzut vreo 20 de nunţi, de mirese. Şi fiecare mireasă era însoţită de câte un cameraman şi un fotograf. Şi am zis: ia uită-te, cum înfloreşte, explodează arta cinematografică de-odată. Aşa şi cu manelele.”

Virgil Mihaiu: „Cum am zis, depinde de zonă, pentru că nu facem un excurs aici, dar imi amintesc că au pornit cumva dinspre zona numită turbo-folk, care s-a infiltrat în mod bizar prin Banat, care e o zonă foarte civilizată. Ei, au intrat aşa şi practiv zona cea mai afectată este Oltenia, Valahia şi Dobrogea, cred, din unghiul meu de vedere. Restul, jumătatea de Nord e mult mai puţin afectată.”

Virgil Mărgineanu: „Afectată cu manele.”

Virgil Mihaiu: „De manele. Vorbesc de manele, pentru că şi o anumită penetrare, să zic, pe filiera turcă, pe filiera fanariotă, pe filiera balcanică, asta desigur că ţine de genul ăsta de muzică.”

Europa Liberă: Dar vroiam să vă întreb nu doar de manele. Cum să oprim kitsch-ul? Pentru că Dumneavoastră cu festivalurile, care dau anumite standarde, asta faceţi, în primul rând. Virgil, dumneata eşti specializat pe management cultural.

Virgil Mărgineanu: „Pe management şi de asta fac dese ori comparaţia, că mult mai uşor se vinde un produs de proastă calitate. Pentru că a-i avea un profit asigurat şi atunci nu mai ai nevoie să faci evenimente de genul festival de film documentar, festival de muzică jazz, care e clar, fiind segmentul limitat de consumatori, nu poţi să-ţi permiţi un lux şi un venit mai mare decât investeşti. Dacă îţi recuperezi investiţia deja e bine.

Acum la nivel de muzică – într-adevăr, muzica aceasta a noastră, formată din trei acorduri – dominantă,
subdominantă şi tonică se vinde foarte uşor. Revenind la întrebarea Dumneavoastră, e o părere personală – deci, manelele n-au ajuns în Moldova, sau de ce nu au reuşit să se promoveze atât de bine, este că noi avem un alt soi de muzică, este muzica rusească, care nu se aude în România. Şi atunci ei înlocuiesc această lipsă cu muzică de altceva, alt gen de muzică uşoară, uşor de asimilat sunt manelele. Iar noi avem muzică rusească, mai avem muzica de genul care a apărut acum.”

Europa Liberă: De genul chanson...

Virgil Mărgineanu: „De genul chanson, uitaţi-vă, Pavel Stratan a avut o explozie în România. Aici n-a reuşit să aibă, pentru faptul că foloseşte trei acorduri foarte populare pentru zona noastră, dar deosebită şi o noutate în domeniul ăsta pentru piaţa muzicală din România.”

Virgil Mihaiu: „Şi mai e şi o obsesie condamnabilă la nivel mondial – psihoza cotelor de audienţă, care funcţionează exact în maniera, pe care a descris-o omonimul meu, tizul meu. Efectiv, am rămas şocat, duceam nişte emisiuni la televiziune prin anii ʼ90. Amicul meu, directorul TVR Cluj îmi spune: «noua orientare este spre cote de audienţă, trebuie cât mai mult divertisment».

Adică obsesia asta de a da divertisment, că e deja un cuvânt ambiguu şi prin care efectiv sabotezi arta serioasă şi artiştii, cum să spun, exigenţi. Adică ne tăiem singuri craca de sub picioare cu aşa ceva, dacă avem.”

Virgil Mărgineanu: „Din păcate, da.”

Virgil Mihaiu: „Şi asta efectiv e un fenomen pleniplanetar, poţi spune.”

Virgil Mărgineanu: „Trebuie să creştem numărul clienţilor, trebuie să creştem vânzările, trebuie să creştem audienţele, trebuie să creştem ratingul, totul e spre creştere. Şi uităm de calitate la un moment dat, din păcate.”

Europa Liberă: Dar uitaţi-vă, că avem un exemplu cu Mozart, combinat cu muzica africană, cu ritmuri africane. Nu e o cale cumva de comercializare decentă? Domnule Mihaiu.

Virgil Mărgineanu: „Să lăsăm specialiştii să vorbească.”

Virgil Mihaiu: „Bine, e o idee, care nu putea să-ţi vină decât într-o ţară a muzicii, cum este Austria şi într-o capitală a muzicii, cum este Viena. Şi într-adevăr, o idee fericită, pentru că demonstrezi universalitatea acestei arte. Adică, nu ştiu cum să spun, compatibilitatea dintre tradiţia asta profundă din Africa de Sud şi cântatul ăsta polifonic - a capella, pe care l-aş compara cu cel din Georgia, care se învaţă de mic copil şi care îţi intră în sânge. Pe fiecare respiraţie era în unison pentru că din copilărie şi până acum aceşti oameni cântă la unison şi polifonic. E ceva uluitor.”

http://www.youtube.com/embed/gfHgDd3kLiw

Europa Liberă: Da, dar în Georgia trebuie să ai şi munţii în spate.

Virgil Mihaiu: „Da, ăştia au şi Kilimanjaro, nici o problemă. E o tradiţie muzicală profundă şi care demonstrează, pe de altă parte, că se poate compatibiliza cu un mare improvizator care a fost Mozart. Adică unul din primii improvizatori, urmat de Chopin ş.a.m.d., marii clasici, sau Liszt, care până la urmă au compus ceea ce acum să zicem un improvizator face spontan, un Cigarra, un Paul Blay, sau Ornette Coleman, sau Cecil Taylor, şi Anatol Ştefăneţ pe violă.”

Europa Liberă: Revenind la management, domnule Mărgineanu, în materie de management se justifică investiţiile? Sau cheltuielile, dar investiţiile spirituale, în primul rând? Cercurile s-au dus pe apă, aşa cum eventual v-aţi dorit Dumneavoastră? Moldova a devenit faimoasă între timp, în 10 ani, mai faimoasă decât era?

Virgil Mărgineanu: „Acum nu vreu să mă laud, dar sincer festivalul pe care-l facem noi, am impresia că este mai cunoscut în afară decât în interior. Sau este mai apreciat, poate, în afară. Şi la alte festivaluri internaţionale, la care am participat, atunci când aud că ei se laudă că au luat un trofeu la Cronograf, sau că au participat la Cronograf, sau cunosc un prieten, un documentarist de-al lor, care a fost la Chişinău, i-a plăcut foarte mult, i-a povestit cât de interesant este şi cât de bine s-a simţit, simt sau primeşti un imbold că e bine să continui.

http://www.youtube.com/embed/dz8I8MUXwNY
Cronograf 2011 Award

Pentru că prin cei 10-20 de cetăţeni, care merg în ţările lor şi povestesc despre Moldova, despre Chişinău, despre oamenii de aici, deja e o promovare a noastră. S-ar putea mai mult, de acord. Deocamdată ar fi păcat să ne oprim, să nu mai facem. Şi la nivel naţional, dar mai ales la nivel internaţional ne promovează ţara.”

Europa Liberă: Dar la un moment dat, când aţi făcut cinci festivaluri, şase, vă aşteptaţi, probabil, să vă ia în braţe un minister, care să preia această bijuterie şi acest brand, cum se zice acum şi să continue, să-l ridice la altitudine. Iese că nenea ăsta, ministerul, s-a uitat la Dumneavoastră şi a zis: a, faci bine, zii mai departe.

Virgil Mărgineanu: „Trebuie să recunoaştem, la a opta ediţie ne-a întins o mînă. Deja e bine. Nu ne-a luat în braţe, dar cel puţin ne-a întins o mînă şi pentru noi a fost foarte
mult. Pentru că această mînuţă ne-a sprijinit un pic, cel puţin 10 la sută din cheltuielile festivalului au fost preluate de minister şi e un imbold. Cel puţin pentru noi faptul că au zis: domnule, da, e foarte bine ce faceţi, noi nu avem mai mult, dar atâta putem să vă dăm.

Poate încet-încet se trezeşte şi conştiinţa oamenilor responsabili de aceste domenii şi să ştie că e de acord. Pe lângă salarii, nu ştiu, cluburi neacoperite şi case de cultură dărâmate, e nevoie să menţinem şi ceea ce funcţionează, de ce avem nevoie.”

Europa Liberă: Domnule Mihaiu, Dumneavoastră ce spuneţi despre cercurile de ape, care se duc de la un festival gen ethno jazz?

Virgil Mihaiu: „Eu zic că, nu ştiu, e o comoară şi un atu incredibil să ai un asemenea produs de lux aici, cum sunt aceste talente şi care de altfel în tot arealul românesc sunt uluitoare şi de care suntem prea puţin conştienţi noi înşine. Acum stând în aceşti ani temporar în Occident, mi-am dat seama cu atât mai mult ce forţă de, nu ştiu cum să spun, forţă culturală, pe care o avem noi prin aceste talente native şi care sunt exportul nostru primordial în toate sferele artei, culturii.

Iar aici vă spun onest, pentru că am acel curs de estetică a
jazz-ului la Academia de muzică din Cluj, n-am văzut o dată să avem un student slab venit de aici, din Basarabia. Eu sunt uimit. Vin aici în fiecare an, după ce văd această hemoragie teribilă de talente care se produce, vezi încă un an pe care-l iau de la capăt.

Acest grup, Trigon, e un exemplu el însuşi - 20 de ani în care când se destrăma o formulă, ziceam: gata, s-a terminat, s-a dus de râpă totul. Şi brusc, Anatol Ştefăneţ reuşea să găsească nişte oameni de acelaşi nivel şi să continuie, nu ştiu, să pluseze, ceea ce se întâmplă foarte rar. Fiindcă foarte mari nume continue să repete pe o formulă - devin manierişti, ajung într-o fundătură şi tu ştii la ce să te aştepţi. Ei, la Trigon nu se ştie niciodată. Şi de fiecare dată se întâmplă ceva mai bun, este un progres continuu.

Ei, asta în materie de muzică şi de dans care sunt date, ce să zic, unversale, adică şi nonverbale, şi cu atât mai accesibile pe planetă. E o comoară pe care la fel ca şi vinul ar trebui să ştiţi să v-o promovaţi cât mai mult. Şi aş dori să se întâmple şi la noi la fel.”

Europa Liberă: Cum de reuşeşte Cronograful şi iată Ethno Jazz Festivalul să iasă din tiparele provinciale? Pentru că noi suntem totuşi o periferie, ba mai mult – un teritoriu discutat, de frontieră. Ce reţetă aveţi pentru oamenii care vor să nu fie provinciali, să nu se simtă provinciali, să acţioneze ca atare?

Leontina Vatamanu: „Eu cred că reţeta e să-şi dea drumul imaginaţiei. Este complicat, destul de complicat când ai nişte surse modeste şi trebuie să renunţi la ideile tale: iată, mi-aş dori să fac aşa, sau aşa, sau să-l invit în juriu pe somitatea respectivă în domeniul documentarului, sau pe regizorul cutare, dar nu pot să-mi permit. Dar e bine să tinzi la nişte standarde şi aşa cum noi avem nororcul totuşi să călătorim şi să vizităm şi alte festivaluri, mai facem şi o comparaţie. Asta duce totuşi la un progres.

Totuşi, pe an ce trece sunt mai mulţi adepţi, mai mulţi parteneri, care salută această idee şi care ne susţin. Idei avem, la capitolul ăsta este bine, mai rău stăm la alt capitol - nu sunt nişte politici culturale totuşi la nivel de stat. Iată, să ştie că festivalul ăsta merită să fie pe agenda noastră şi ar trebui să-l susţinem, cel puţin să asigurăm o sală de cinema.

Mă gândesc cu groază că din toate sălile de cinema, Gaudeamus de-acum s-a închis, a mai rămas Odeonul ca o sală de cinema unde se poate face un festival ca şi Cronograf. În rest este reţeau Patria, care are un specific al ei - şi costurile sunt mari şi publicul nu se simte aşa de
liber şi în largul lui pentru că este alt concept de cinematograf. Şi mă gândesc că într-o bună zi ca să nu avem unde să petrecem acest festival şi iată asta ar fi un pic trist.

Cred că cei de la Ministerul Culturii ar trebui totuşi să-şi facă nişte strategii, aşa, nu foarte mari şi nu foarte complicate, dar să aibă grijă de câteva evenimente culturale din ţară. Pentru că ele sunt unice, sunt într-un singur exemplar, nu prea mai avem festivaluri de film documentar, sau nu mai avem un alt festival de jazz, sau nu prea avem altceva decât Saloanele Moldovei.”

Europa Liberă: De ce se întâmplă că există decalajul ăsta şi există, toată lumea recunoaşte, între ceea ce se întâmplă în politic, în general în sfera democratizării - pentru că suntem campioni la corupţie, la neglijarea normelor europene. Dar în materie de jazz, în materie de film documentar, în materie de cântăreţi suntem cât de cât în rând cu lumea. De ce se întâmplă acest decalaj, domnule Mărgineanu?

Virgil Mărgineanu: „Având în vedere că suntem acum la un post de radio, n-am putea să dăm vina doar pe mass media. Dar cred că uneori sau undeva e şi vina mediatizării. Pentru că atunci când are loc o împuşcătură în centrul Chişinăului toată lumea de dimineaţă până seara vorbeşte doar de lucrul acesta. Şi mass media o să vorbească încă trei zile ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, cu variaţiuni.”

Europa Liberă: Sau despre nunta lui Shor.

Virgil Mărgineanu: „Sau despre nunta..., da, care o fi şi asta un eveniment, dar părerea mea e că nu e atât de important. Şi dacă nu băgăm noi în capul cetăţeanului
multă informaţie nu neapărat inutilă, dar hai să zicem aşa - de proastă calitate, sau negativă.

Ar fi poate mai uman şi mai interesant, şi mai puţin vandabil, dar să mai dăm şi nişte ştiri din artă, muzică, promovarea unei cărţi, a unei expoziţii, pentru că omul are nevoie şi de o hrană spirituală de genul ăsta.

Lumea aşteaptă informaţii curioase, sângeroase, câte accidente s-a întâmplat, sau ce a mai spus politicianul X faţă de politicianul Y. Şi noi aşteptăm să vorbim a doua zi despre: ai auzit ce i-a zis? În loc să spunem o replică dintr-un spectracol, sau să prezentăm un CD, care s-a lansat ieri la festivalul jazz.”

Ethno Jazz Festival 2011

Virgil Mihaiu: „Un om care se implică mult în latura asta spirituală nu prea e mai compatibil cu latura de bordel tipică vieţii pe care o ştim, cea mai veche profesiune din lume, cuplată cu politica. Aşa că aici nu am explicaţii. Eu îmi văd de treaba mea, vorba aia. Dar eu sunt poate o excepţie, pentru că asumat de când mă ştiu am fost apolitic. Şi cunosc, cunosc, cunosc bine ce se întâmplă pe glob, dar cunoscând prea bine, nu îmi place să mă implic. Şi probabil, de exemplu, exemplul acestui grup Trigon - Doamne fereşte să se politizeze vreo dată.

Adică cu atât mai bine cu cât arta rămâne imună la această sferă totalmente jegoasă, care, proverbul românesc: te bagi în cocină, te mănâncă porcii. Aşa că sfera politicii esta, nu ştiu, pentru mine un domeniu execrabil şi prefer să nu mă las contaminat.”

Europa Liberă: Deci nici o şansă să-l vedem pe Virgil Mihaiu deputat?

Virgil Mihaiu: „Doamne fereşte!”

Virgil Mărgineanu: „Dar noi vroiam să vă votăm.”

Virgil Mihaiu: „Merci, merci. Nu.”