Cei mai scârboși informatori (I)

Toți sunt sau par a fi produsul schizofreniei generalizate pe care o presupunea viața într-un regim totalitar comunist și au sluijit cu zel Securitatea...



Azi vă propun un Top 5 al celor mai scârboși informatori. Este subiectiv. Am avut acces doar la două dosare, la unul numai parțial, cel aparent integral, provenit de la SIE, fiind în bună parte ilizibil. In rest este vorba de informații devenite publice din dosare, cercetări, analize, cărți și din deciziile și documentele CNSAS înaintate tribunalelor.

Un punct de vedere cu Neculai Constantin Munteanu

Your browser doesn’t support HTML5

Un punct de vedere cu Neculai Constantin Munteanu



Îi cunosc personal pe toți cinci. Toți au avut legături cu Europa Libera. Cu unii am și lucrat. Trei dintre ei, foști deținuți politici sau urmași ai vechii boierimi, aveau motive să nu fie de partea Securității. Pentru serviciile lor au fost remunerați și au avut privilegiul de a călători în Vest.

Toți sunt sau par a fi produsul schizofreniei generalizate pe care o presupunea viața într-un regim totalitar comunist. Toți au sluijit cu zel Securitatea, făcând naveta între imoralitate și amoralitate, cu o anumită voluptate perversă a ticăloșiei. Niciunul nu pare a avea remușcări.

Locul 5. Emanuel Valeriu. Nume conspirativ Emil, Epure, Vipera. Reputație de hahaleră. Informator de cursă lunga, a fost dirijat spre Noel Benard încă din 1968. A fost abandonat după condamnarea într-un proces cu trafic de valută. S-a reactivat, la cererea lui, în 1981. A fost o surpriză suspectă pentru Securitate. („Să-i lăsăm inițiativa și să verificăm ce vrea”, „Atenție pentru a nu se folosi de noi doar în vederea realizării unor interese personale”). Valeriu dorea să le vorbească despre abuzurile binefăcătorului sau Adrian Păunescu.

Insă capitalul lui cel mai important era cunoașterea oamenilor de la Europa Liberă. A fost preluat de securitatea externă și, după o pregătire informativă corespunzătoare, în 1986 a fost trimis de probă în Vest. A fost bine primit de către cei care știau că, de ani buni, Valeriu era autorul unor foarte bune corespondențe cu informații abundente, de calitate, despre situația și starea de spirit din România. A respectat consemnele Securității, mai puțin în privința informațiilor proaspte aduse fără știrea acesteia.

Situație schizofrenică: Securitatea îl bănuia ca fiind autorul unora din scrisorile difuzate la Europa Liberă, dar nu a reușit să găsească și dovezile. Valeriu juca pe două tablouri și juca bine. Surpriză, fericită pentru el, pentru prima oara Europa Liberă l-a recompensat pentru corespondențele trimise. S-a intors cu tolba plină pe care a deșertat-o la Securitate și în 1987 a fost trimis cu sarcini mai precise, inclusiv fotografierea unui redactor de la Europa Liberă. Tot atunci, la München, au apărut primele suspiciuni legate de vizitele lui Valeriu. În 1988 a fost primit mai rece și mai distant.

S-a reactivat în 22 decembrie 1989, când, din proprie inițiativă, a trimis prima corespondență din București, îndată după decolarea lui Ceaușescu de pe clădirea CC. Colaborarea cu Europa Liberă a încetat după cinci zile. Și-a valorificat dizidența anonimă în două cărți pline cu acuzații gratuite la adresa Europei Libere și a oamenilor ei, contrazise de documentele găsite în arhiva CNSAS, care probează că a fost informator. Unul mic și fără caracter.