Summitul Parteneriatului Estic de la Varşovia

E posibil ca declaraţia finală a summitului să nu vorbească despre o nouă extindere a Uniunii Europene.



Unul dintre subiectele centrale ale summitului va fi legat de situaţia din Belarus. Potrivit corespondentului Europei Libere la Varşovia Rikard Jozwiak, declaraţia finală a reuniunii va avea cuvinte foarte dure la adresa politicii Minskului în domeniul drepturilor omului. De altfel, reprezentanţii Minskului nu sunt prezenţi la reuniunea de la Varşovia, după ce iniţial ar fi trebuit să participe ministrul de externe Serghei Marinau. În schiţa declaraţiei finale, spune corespondentul nostru, va fi exprimată „îngrijorarea profundă” pentru continua deteriorare a drepturilor omului şi a democraţiei şi se va cere eliberarea imediată a tuturor deţinuţilor politici şi începerea unui dialog între putere şi opoziţie. Mai mult, schiţa documentului final vorbeşte despre nevoia respectării în Belarus a drepturilor omului.

Întrebarea de bază pentru ţările din Parteneriatul Estic dacă documentul final va vorbi sau nu despre şansa lor de a deveni membre ale Uniunii Europene, cu alte cuvinte dacă va mai avea loc vreo extindere spre est a Uniunii, o abordare care este din ce în ce mai puţin populară în rîndul ţărilor „vechi” ale Uniunii Europene. Diplomaţi francezi şi germani au spus de mai multe ori că acest program al „Parteneriatului Estic” ar fi de fapt un înlocuitor al candidaturii la Uniune, dar Polonia şi alte ţări din „noua Europă”, cred pe mai departe că ar fi în interesul Uniunii să continue procesul de extindere şi că aspiraţia către calitatea de membru al Uniunii a fost un motor al schimbărilor şi democratizării ţărilor foste comuniste.

Corespondentul nostru l-a întrebat pe ambasadorul Poloniei la Uniunea Europeană Jan Tombinski dacă pot spera ţările din parteneriatul Estic la o nouă extindere a spaţiului comunitar?

Tombinski răspunde că Uniunea Europeană trece acum printr-o perioadă dificilă: „Suntem foarte preocupaţi de problemele noastre interne - salvarea monedei unice, găsirea de noi modalităţi de creştere economică, şi ne pregătim pentru vremuri mai bune. De aceea, multe ţări nu vor să deschidă acum noi posibilităţi de extindere a Uniunii.”

În concluzie, spune ambasadorul Varşoviei la Bruxelles, documentul final va vorbi numai despre „aspiraţiile europene” ale ţărilor din parteneriatul estic: „În tratatul Uniunii există articolul 49, la care poate face referire orice stat european cere să intre în Uniune şi care dovedeşte aderă la un set de valor. Dar este fără noimă să ceri şi solicitatrea cererea să-ţi fie respinsă. De aceea s-ar putea ca acest articol să nu mai fie menţionat în declaraţia finală a summitului”.