De la „noi nu ne vindem ţara” am făcut saltul calitativ la „totul de vînzare”.
1 octombrie 2001
Actualitatea (Moderator: Cristian Teodorescu; comentariu:
Neculai Constantin Munteanu).
Totul de vînzare.
Acum cîteva luni o televiziune americană transmitea un documentar despre copiii din Romania. Reporterul trecea din uşă în uşă şi întreba mame dacă nu au copii de vînzare. A găsit, şi nu scump. Cu 3000 de dolari putea duce acasă o pereche de gemeni sau cîtiva copii din margine de Bucureşti. Din sărăcie sau din ticăloşie, oamenii semnau hîrtii, promiteau să vină la notariat pentru perfectarea tranzacţiei. Îşi prezentau „profesionist” marfa insistînd asupra calităţilor, arătau carnetul de şcoală şi pe cel de sănătate, să se ştie că au fost vaccinaţi şi consultaţi de medicul şcolii, pe care, uneori, o frecventează. Noroc că americanul şi-a propus să cumpere numai copiii. Ar fi putut cumpăra, de pildă rinichi, ochi, o bucată de ficat. Sau, folosind aceiaşi momeală.. un politician. [...]
Si dacă se îndoieşte cineva că reporterul american ar fi putut pleca liniştit cu un politician „la pachet”, jurnaliştii de la Evenimentul Zilei au demonstrat că se poate. Acum cîteva zile cîţiva parlamentari PSD au primit o invitaţie să participe la un seminar despre posibilitatea unificării Albaniei. Invitaţia, uşor agramată, cu antet fantezist ar fi fost opera unei organizaţii „Albania Mare”, aripa gînditoare a grupării militare UCK. Inutil să spunem că totul a fost o farsă. Cel puţin de Albania Mare am fost feriţi.
Documentul, semnat şi parafat a fost adresat unor parlamentari ai partidului de incoruptibili invitaţi pe un ton pompos să participe la un seminar internaţional despre necesitatea integrării euro-atlantice a Albaniei. Politicienii romani nu ar fi fost simpli figuranţi. Ei urmau să rostească de la tribuna seminarului vorbe de îmbărbătare şi prietenie ca de la „trac la trac”. Si, pentru a le face hotarîrea mai uşoară urmau să primească şi 2000 de dolari pentru prestaţia lor plus un tur cu vaporaşul prin Peloponez.
La banii aceştia, se pare, colegii lui Adrian Năstase ar fi fost dispuşi să vorbească şi despre efectele catastrofice ale distrugerii junglei amazoniene sau despre pericolul pe care îl prezintă telefoanele mobile. Flataţi, unii ar fi vrut să vină şi cu nevestele, să profite de generozitatea gazdelor. După ce ingineria jurnalistică a fost dată în vileag PSD s-a căznit să spere ruşinea: e drept nu i-a exclus pe cei doi din partid, nu i-a exclus nici pe parlamentarii care au vizitat nu de mult Bagdadul lui Sadam Hussein, ca însoţitori ai colegilor din partidul Romania Mare. [...]
După un deceniu de democraţie „originală”, la sfîrşit de legislatură nici un partid nu mai avea acelaşi număr de parlamentari cu care intrase în forul legislativ. Au fost chiar partide care, prin racolare, au ajuns în Parlament fără să le fi votat cineva. De ce nu ?
Într-o ţară în care se vînd şi se cumpără, pe te miri ce, nave, copii, fabrici, conştiinţe, echiope de fotbal, lideri de sindicat, killeri, păduri, diplome de revoluţionari, de ce ar fi politicienii mai prejos ?! De ce să nu se vîndă şi ei cui dă mai mult ? Si astfel, de la „noi nu ne vindem ţara” am făcut saltul calitativ la „totul de vînzare”. La o lege a partidelor atît de proastă nu se putea să nu avem politicieni pe măsură.