De doi ani de zile, de cînd Vladimir Voronin şi-a depus mandatul de preşedinte la 11 septembrie 2009, ne tot întrebăm cum de este posibil ca deputaţii să nu poată vota un preşedinte?
Ca să putem răspunde la această întrebare ar trebui întîi de toate să conștientizăm faptul că politicienii prezenţi în Parlament reflectă calitatea electoratului, dar în primul rînd reflectă caracterul „închistat” al alegătorului moldav, care atunci cînd votează preferă să nu se consulte cu nimeni. Respectiv, nici nu trebuie să ne mire că am ajuns să avem politicieni care nu se pot înţelege înde ei, care nu pot să voteze un președinte și să rezolve problemele interne ale țării.
La noi este foarte popular ca pe parcursul campaniilor electorale, partidele să organizeze întîlniri cu alegătorii, să-i scoată din case și să-i convingă că anume ei sunt cei mai buni. Lucrul care, din păcate însă, nu are loc, după aceste întîlniri cu reprezentanții partidelor, este că oamenii de prin ogrăzi, cătune, sate și comune nu se adună să analizeze, și să sintetizeze acest flux de informație, ca să ajungă cu toții la o concluzie comună în ceea ce privește opțiunea electorală.
Dacă această coordonare între cetățeni ar avea loc la nivel de om simpu, atunci la sigur că am fi scutiţi de toate aceste „show-uri” la nivel central. Pe lîngă aceasta, la astfel de adunări oamenii și-ar putea identifica viitorii primari și consilieri, care să-i reprezinte cu adevărat. Mai mult, aș spune că atîta timp cît nu au loc aceste adunări ale cetățenilor simpli - noi nu avem nici societate civilă.
Atunci cînd compania la care lucrez m-a invitat la interviu, ne-a supus unui test pe care trebuia să-l facem singuri și totdată în grup: evident rezultatele lucrului în grup au fost mult mai bune. Ceea ce și confirmă faptul că deciziile luate în comun sunt mult mai bune, dacă acestea sunt coordonate cu oamenii din jur, care au aceleași griji și care la fel își doresc o viață mai bună.