…şi spune că va discuta cu AIE numai despre aderarea Moldovei la Uniunea Euroasiatică.
După o întâlnire, ieri, cu premierul şi liderul liberalilor Vlad Filat în problema alegerii şefului statului, liderul comuniştilor Vladimir Voronin a vorbit mai limpede ca niciodată despre alegeri anticipate, dar şi despre nevoia apropierii Republicii Moldova de Rusia, în condiţiile epuizării şanselor de aderare la UE. Amănunte are Liliana Barbăroşie.
Voronin vrea alegeri anticipate
Your browser doesn’t support HTML5
Vladimir Voronin s-a ferit să divulge conţinutul discuţiilor purtate ieri cu premierul, dar a spus că a fost impresionat de cât de bine înţelege Vlad Filat situaţia critică în care s-ar afla Republica Moldova:
„Discuţia a fost constructivă. Nu ştiu dacă şi sinceră din partea premierului. Vlad Filat conştientizează foarte bine problemele cu care ne confruntăm astăzi. Le conştientizează în mod normal, pozitiv. O să continuăm consultările şi o să vedem unde o să ajungem.”
Liderul comuniştilor a spus că are de gând să se întâlnească în una din zilele următoare şi cu democraţii. Ba chiar să trimită vreun reprezentant cu nervii mai tari, spune sarcastic Voronin, să discute şi cu liderul liberalilor, Mihai Ghimpu. În ciuda acestei disponibilităţi declarate, Vladimir Voronin a criticat toate variantele de ieşire din criză pe care le invocă alianţa şi a vorbit mai limpede ca niciodată despre anticipate:
„Da care variantă a doua mai poate să fie în situaţia aceasta? Dacă eu n-am să votez pentru nimeni – nici pentru Lupu, nici pentru toţi ceilalţi, cum îi mai cheamă… Ei şi bine, chiar dacă alegem preşedintele. Ce va fi mai departe? Ce va face acest preşedinte fără majoritate în parlament? Cum spun ruşii, mai bine un sfârşit nefericit, decât o nefericire fără sfârşit. Cât poate să se prelungească chestia asta – nici încolo, nici încoace.”
În aceiaşi conferinţă de presă liderul comuniştilor a optat pentru prima dată pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică – un proiect a lui Vladimir Putin care ar însemna oarecum o nouă URSS:
Liderul comunist se declară convins că aderarea la Uniunea Vamală care se va sprijini pe pilonul rusesc şi cel kazah ar însemna preţuri mai mici pentru gazele naturale şi soluţionarea, în sfârşit, a diferendului transnistrean. Nu despre posturi, nu despre modificarea constituţiei, ci doar despre acest proiect sunt gata să discute comuniştii cu celelalte partide parlamentare, a mai spus pe un ton categoric Vladimir Voronin.