Dilma Ruseff este primul preşedinte brazilian care vizitează Sofia.
Dacă președintele american Barack Obama și-a căutat rădăcinile în Kenya și Irlanda, pe președinta Braziliei, Dilma Rouseff, drumul spre strămoși a adus-o în sud-estul Europei. Mai exact în Bulgaria, de unde a plecat spre America de Sud tatăl ei, originar din orașul Gabrovo. O relatare despre vizita președintei braziliene am primit de la corespondentul nostru la Sofia, Petio Petkov.
Revista presei de la Bucureşti
Your browser doesn’t support HTML5
Vizita oficială în Bulgaria a d-nei Dilma Ruseff se desfășoară sub semnul emoțiilor generate de rădăcinile bulgare ale familiei sale. Ea este primul preşedinte brazilian care vizitează Sofia în cei 50 de ani care au trecut de la stabilirea relaţiilor diplomatice.
D-na Ruseff s-a întâlnit cu omologul său Gheorghi Pârvanov, cu premierul Boiko Borisov și cu președinta parlamentului Țețka Țaceva.
Au fost semnate acorduri de colaborare în economie și în tehnologiile informaționale. Ruseff a fost decorată cu cea mai înaltă distincție – ordinul „Stara Planina”.
Ea a declarat că țara sa este un partener strategic al Uniunii Europene și din acest punct de vedere Bulgaria poate deveni o importantă punte de legătură.
Acum însă relațiile economice stagnează. În prima jumătate a anului comerțul bilateral a fost sub 50 de milioane de dolari – o scădere de 4 ori în comparație cu cele 400 de milioane de dolari realizate în 2006. În ultimii 5 ani investițiile braziliene au fost mai puțin de 600 000 de euro.
Azi d-na Rouseff a vizitat Gabrovo, orașul natal al tatălului său Petăr Rusev.
El a absolvit facultatea de drept a Universității din Sofia. Din motive politice – a fost un membru activ al aripii de stânga a partidului social-democrat, în 1930, emigrează în Franța de unde pleacă în Argentina, apoi - în Brazilia. S-a stabilit la Belo Orizonte unde a făcut avere în construcții.
Toți trei copii ai săi poartă nume bulgărești. Președinta are două nume personale – Dilma – cel al mamei și Vana – al sorei tatălui – profesoară de pictură la Gabrovo.
Dilma este rudă din partea tatălui cu cunoscutul scriitor din secolul trecut Ran Bosilek și cu ministrul de interne Docio Petrov – condamnat la moarte de așa zisul tribunal al poporului după venirea comuniștilor la putere.
Ea este verișoară de gradul doi cu purtătoarea de cuvânt a comisiei electorale centrale din Bulgaria Ralița Negențova și nepoată a liderului social-democrat Petăr Kornajev. Cei doi au aflat de la medii despre verișoara din Brazilia.