Un week-end pravoslavnic la Chișinău

Vitalie Ciobanu

Vitalie Ciobanu: „La Moscova patriarhul Kiril sugerează că Lenin ar trebui scos din mausoleu, iar la Chișinău îl decorează pe „legatarul” ideologic al tiranului bolșevic.”

„Nu vă fie frică !, le-a spus Papa Ioan-Paul al II-lea polonezilor în 1979, la prima sa vizită pontificală în patrie, Dumnezeu îi vrea pe oameni demni și curajoși.” Mesajul său a reverberat puternic în inima națiunii poloneze, însuflețindu-i rezistența față de regimul comunist. 32 de ani mai târziu, patriarhul Kiril al Rusiei a vorbit la Chișinău, într-un week-end rece și ploios, tot despre frică, dar în alt registru. „Groaza de a pierde bunurile materiale, a declarat sfinția sa, ne înjosește, ne face sclavii confortului, ne forțează să uităm de suflet și de cele veșnice.” Mesajul prelatului rus, el însuși un om cu o avere considerabilă, a sunat destul de straniu într-o țară ai cărei locuitori, cu excepția unei minorități îmbuibate, trăiesc la limita sărăciei, ajungând să se îmbete cu „opiul popoarelor” (după expresia lui Marx), pentru a-și afla alinare.

Un punct de vedere de Vitalie Ciobanu

Your browser doesn’t support HTML5

Un punct de vedere de Vitalie Ciobanu



Cleric erudit, personalitate complexă, dar și amplu contestată, actualul cap al Bisericii Ruse, pe numele său mirean Vladimir Gundyayev, a fost întâmpinat ca un șef de stat la Chișinău, deși nu are această calitate. L-au însoțit, cu evlavie, atât președintele interimar Lupu cât și premierul Filat. Lăsându-se filmați, prinzând mereu prim-planuri de efect, cei doi demnitari moldoveni au dat senzația că și aici se află în competiție, căutând să demonstreze electoratului cine dintre ei calcă mai „smerit” pe urmele patriarhului.

S-a vorbit copios despre semnificațiile politice ale acestei vizite. Incapabilă să ofere un model de viață atractiv, Rusia recurge la două mijloace de influență favorite: Gazpromul (arma dură) și Biserica Ortodoxă – pârghia „blândă”, prin care încearcă să recucerească provincii ale URSS, înfeudându-le conștiințele.

Gestul de a-l decora cu un ordin bisericesc pe comunistul Voronin trebuie judecat în această logică, a politicii promovate de Biserica moscovită, și nicidecum în descendența preceptelor morale pe care le predică la liturghii. Șeful PCRM a izbucnit în plâns de emoție, ca un fiu risipitor revenit sub mâna părintelui său, aspru dar drept, numai că acesta din urmă, „părintele”, nu i-a cerut să se căiască pentru rătăcirile sale, nu l-a îndemnat să înceteze a-l mai venera pe Lenin – asasinul credinței creștine.

A fost o secvență ce a demascat impostura acestor „ritualuri de grațiere” religioasă: la Moscova patriarhul Kiril sugerează că Lenin ar trebui scos din mausoleu, iar la Chișinău îl decorează pe „legatarul” ideologic al tiranului bolșevic. Nu a fost deranjat de această nepotrivire nici mitropolitul Vladimir, cel pe care liderul PCRM l-a blamat energic pentru vina de a-l fi susținut în alegerile trecute pe Valeriu Pasat, adversarul său politic neînduplecat.

Republica Moldova și-a scos la vedere, cu ocazia vizitei patriarhului rus, întregul buchet de contradicții, inconsecvențe și sciziuni penibile. Aspirațiile noastre europene au fost complet eclipsate de acest week-end pravoslavnic.

Singurii care au ținut să-i amintească oaspetelui de la Moscova că pretențiile sale canonice vin în flagrantă contradicție cu identitatea și valorile naționale ale Basarabiei au fost tinerii care au protestat în preajma statuii lui Ștefan cel Mare, fiind repede înghesuiți de agenții în civil ai poliției. Dreptul unor cetățeni moldoveni de a-și exprima pașnic, prin mijloace permise de lege, atitudinea față de un eveniment public nu a mai contat. De 7-9 octombrie, la Chișinău, „corecți politic” au fost doar ortodocşii de obediență rusească.

Măcar dacă acest „duh al blândeții”, cu care ar fi descălecat Kiril în Moldova, i-ar ajuta pe șefii de partide de la Chişinău să depășească criza politică. Dar ne îndoim profund.

© RFE/RL Inc. Reproducerea acestui material se poate face doar cu acordul scris al Europei Libere și/sau al autorului.