La Hramul Chișinăului...

Locuitorii capitalei sărbătoresc astăzi Hramul oraşului, mulţi dintre ei având şi zi liberă. Pentru că hramul unei localităţi înseamnă, întâi de toate cinstirea sfinţilor care o ocrotesc, sărbătoarea va începe cu liturghia de la catedrala „Naşterea Domnului”, după care în Piaţa Marii Adunări Naţionale va avea loc ceremonia de deschidere solemnă a sărbătorii. Despre semnificaţia „Hramului” discutăm astăzi cu etnologul Raisa Osadci, cercetător ştiinţific la Centrul de Etnologie al Academiei de Ştiinţei.

Dar înaintea discuției, cîteva opinii împărtășite de cetățenii Chișinăului la microfonul Europei Libere despre semnificațiile zilei „Hramului”:

Interviul dimineții la Europa Liberă: cu Raisa Osadci și locuitori ai Chișinăului despre ziua Hramului Capitalei

Interviul dimineții la Europa Liberă: cu Raisa Osadci și locuitori ai Chișinăului - ziua Hramului

- „Lumea se mai petrece, se mai veseleşte. Aşa e obiceiul la moldoveni.”

- „De exemplu satul nostru din sat semnifică hramul bisericii şi noi sărbătorim tot satul – gătesc bucate, aşteaptă oaspeţi.”

- „Se face joc în sat, lumea de dimineaţă pleacă la biserică, apoi aşteaptă oaspeţii acasă, iar spre seară toţi la jocul satului.”

- „Pentru mine n-are nici o semnificaţie.”

Europa Liberă: Cum se sărbătoreşte hramul?

- „Toţi se veselesc, ies în oraş, se plimbă, cumpără produsele care sunt de aici aduse.”

Europa Liberă: Dar ce aşteaptă oamenii să vadă la hram?

- „Să fie masa bogată de mâncare.”

- „Ca orice creştin, trebuie de dus la biserică, trebuie de rugat la Dumnezeu ca să fie pace. Aşa vă spun că sunt la serviciu.”

Europa Liberă: Nu veţi simţi sărbătoarea?

- „Nu, pentru că la serviciu la noi nu sărbătorim. Spre seară se poate de ieşit aşa la o plimbare cu copii.”

- „Ar trebui ca să ne hodinim, să ne ducem undeva la pădure, să facem frigărui, să dregem, dar dacă nu-s finanţe, iaca suntem nevoiţi să lucrăm aici, să realizăm producţia, trebuie să facem de mâncare.”

Europa Liberă: Dar în general ce semnificaţie are această sărbătoare?

- „Hramul oraşului e legat cu o sărbătoare bisericească şi pentru oamenii care serbează sărbătoarea bisericească, trebuie să se ducă la biserică. Dar nu trebuie să bea în Piaţa Marii Adunări Naţionale băuturi spirtoase. Înţelegeţi?”

Europa Liberă: Nu sunteţi de acord cu asta?

- „Eu sunt de acord ca să fie sărbătoare, dar dacă serbează o sărbătoare religioasă, trebuie să o serbeze la un nivel religios.”

- „E destul de plăcut atunci când organizează la nivel, atunci când şi tinerii sunt implicaţi activ şi nu vulgar.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă nu vulgar?

- „De obicei consecinţele de la sărbătoare: în Piaţa Marii Adunări Naţionale sticle aruncate, haos. Cred că nu e normal.”

Europa Liberă: Cum pot fi evitate astfel de situaţii la sărbători mai mari?

- „Alcoolul să nu fie permis în zona Pieţei.”

- „Poate ceva care pe tineri să-i intereseze la maximum, încât să evite conflictele sau vulgaritatea asta care predomină.”

Europa Liberă: Hramul mai este şi o sărbătoare religioasă. Printre tineri această parte religioasă a sărbătorii se mai simte?

- „Nu, această sărbătoare pentru mulţi tineri este încă un prilej de a bea până nu mai poate, să se distreze, să strice sticle, să facă gălăgie.”

Europa Liberă: Ce semnificaţie are pentru Dumneavoastră hramul?

- „Să fie băutură mai multă.”

- „Să fie veselie, se face o dată în an, ca ziua de naştere a oraşului.”

Europa Liberă: Da la biserică veţi merge dimineaţa?

- „Eu n-am când, se duce soacră-mea în locul meu.”

Europa Liberă: De-a lungul anilor, această sărbătoare şi-a mai ştirbit din semnificaţie?

- „Categoric da. S-a transformat mai mult aşa într-un bâlci, într-o distracţie de stradă. Hramul satului e legat neapărat de sărbătoare religioasă. Deci se mergea pe timpuri, că acum nu se mai respectă nici asta, se mergea iniţial la biserică, se făcea rânduiala creştină şi apoi se făceau mesele, cu distratul două-trei zile, vizitele reciproce la rude şi tot aşa. Din tradiţia asta a rămas doar numai denumirea de hram şi e păcat mare.”

*

Raisa Osadci: „Originea hramului este precreştină. Fiecare din divinităţile adorate până la creştinism

Cercetătoarea Raisa Osadci

aveau temple, care reprezentau o clădire, deci sunt prototipul următoarelor biserici. Şi atunci când era sărbătorită această Divinitate acesta era un fel de sărbătoare a acestui templu. Era hramul de fapt, pentru că acesta este hram sau templu, este una şi aceeaşi.

După adoptarea creştinismului, hramul înseamnă sărbătorirea sfântului protector al bisericii respective. Deci, hramul bisericii înseamnă un serviciu divin, realizat în biserica respectivă, împreună cu enoriaşii care ţin de această biserică şi este sărbătorit în spaţiul unde locuiesc enoriaşii acestei biserici.”

Europa Liberă: La 14 octombrie chişinăuienii vor sărbători Hramul oraşului Chişinău. Sensul hramului este acelaşi în oraş?

Raisa Osadci: „Este acelaşi, aşa, în esenţă pentru că acesta este de fapt hramul celei mai importante catedrale a oraşului. Pentru că Acoperământul Maicii Domnului este hramul Catedralei celei mai importante din acest oraş şi pentru că oamenii la nivel de subconştient au nevoie de această sărbătoare, ca ceva care îi leagă la nivel de comunitate, aşa cum i-a legat cândva. Iată, chiar dacă diferite biserici au diferite hramuri, oricum atunci când este hramul unui locaş sfânt mai deosebit, el se răsfrânge asupra întregii localităţi.”

Europa Liberă: Care este diferenţa dintre felul cum se sărbătorea pe timpuri hramul localităţii şi felul în care se sărbătoreşte astăzi?

Raisa Osadci: „Ca structură şi ca esenţă sărbătoarea rămâne una şi aceeaşi. Problema noastră cea de astăzi este lipsa de timp. Cei care locuiesc în aceeaşi localitate sărbătoresc hramul mai mult pe loc decât exact ceea ce era pe timpuri, că veneau musafirii din alte localităţi.

S-a schimbat întrucâtva finalitatea acestei sărbători. Acum noi avem alt nivel de comunicare – pe Internet la distanţe enorme. Şi nu mai este atât de necesară această comunicare, întrucât ea este exagerată. Sărbătoarea aceasta şi-a redus această funcţie, de nivel de comunicare în afara comunităţii şi se sărbătoreşte mai mult în cadrul comunităţii respective.”

Europa Liberă: Astăzi hramul oraşului, până în 2001 era Ziua oraşului. Bănuiesc că Dumneavoastră de-a lungul anilor aţi văzut cum se organizează la Chişinău această zi. Dacă aţi fi în putere ce aţi schimba?

Raisa Osadci: „În primul rând această zi ar trebui să aibă o tentă mai puţin distractivă, să zicem, şi mai aproape de sacralitate. Pentru că asta este esenţa. Distracţia nu înseamnă că trebuie în mod obligatoriu neglijată, dar partea cea mai importantă este partea sublimă, care ţine de o rugăciune deosebită la sfântul respectiv. Şi partea de comunicare.

Problema este că la noi este exagerată partea de distracţie şi nici nu prea se întâmplă această distracţie în mod tradiţional. În localităţile de demult era obligatorie hora. Mai mult hora se făcea a doua zi de hram şi raţionamentul era următorul: prima zi ţinea de sacralitate şi nu se admite depăşirea unui anumit comportament şi a doua zi este de fapt sărbătoarea mai cu veselie pentru că este altă etapă – bucuria evenimentului.”

Europa Liberă: La un moment dat vorbeaţi despre sărbătorirea hramului în perioada sovietică. Bănuiesc că vă aduceţi aminte – cum era în acea perioadă sărbătorit hramul, dacă a fost?

Raisa Osadci: „Hramul era interzis în perioada sovietică, la fel cum erau interzise multe sărbători. La fel cum era interzis sfinţirea Paştelui în noaptea de Paşti. Şi copii care se duceau la biserică împreună cu părinţii lor erau chemaţi la cancelarie de profesori. Nici nu se discuta că erau şi ei pedepsiţi, pentru că şi-au educat discipolii să nu se ducă la biserică. Şi bineînţeles că hramul era interzis. Îl sărbătoreau mai mult ţăranii, adică colhoznicii pe vremea aceea, pentru că lor nu li se mai putea lua nimic. Lor li s-a luat tot. Or, pe intelectuali îi dădeau afară de la serviciu dacă sărbătoreau hramul. Oricum în casă, între rude, mai în taină, mai fără taină, oricum hramul era al comunităţii şi era sărbătorit. Dar nu cu manifestare deschisă. Şi pentru că credinţa n-a murit, deşi au fost închise bisericile, oricum hramul al celor biserici închise a fost sărbătorit în continuare.”