Președintele iranian acuză Statele Unite de diversiune

Președintele Iranului Mahmud Ahmadinejad a declarat că afirmațiile americane despre un complot iranian pentru asasinarea ambasadorului saudit la Washington îi amintesc de cele despre existența armelor de distrugere în masă în Irak care au servit drept bază pentru invadarea țării în 2003 și care se vor dovedi la fel de false. Ahmadinejad a făcut declarațiile luni, într-un interviu cu televiziunea Al-Jazira. El crede că afirmațiile americane sunt o diversiune menită să înrăutățească relația Iranului cu Arabia Saudită. Statele Unite spun că au dejucat complotul a doi bărbați de origine iraniană. Unul dintre suspecți se află în arest. Ahmadinejad a spus că acuzațiile Statelor Unite privitoare la implicarea Iranului ar servi ca pretext pentru întărirea sancțiunilor internaționale împotriva țării sale.