O „cîntare” Americii și un dram de realism necesar (Editorial)

20 octombrie 2001

Editorial.
de Nestor Ratesh

O „cîntare” Americii și un dram de realism necesar.

Ca foarte mulţi alţii am primit şi eu prin poşta electronică, de la cunoştinţe şi prieteni din America, editorialul lui Cornel Nistorescu din 24 septembrie într-o traducere în engleză care îi reproduce întreaga încărcătură emoţională, adăugîndu-i şi un pic din lustrul inegalabil al limbii lui Shakespeare. Reprodus cred, dintr-un ziar american, sub titlul „Din România, recunoaştere şi invidie pentru etosul şi elanul american”, editorialul era adesea însoţit de sentimentele celor care ţineau să îl împărtăşească altora şi de descrierea reacţiei americanilor din jurul lor.

Un ziarist roman a avut talentul şi simţirea de a scrie o „cîntare” Americii care nu va fi ajuns să îi emoţioneze pe mulţi români - tirajele romaneşti sunt, vai, atît de mici! - dar care a atins o coardă sensibilă în America, unde numărul celor care au citit-o sau auzit-o trebuie să fii atins de acum, milioane., judecînd după indiciile pe care le primim de peste ocean.

Şi asa, un articol de vreo 70 de rînduri de ziar, tradus inspirat de nu se ştie cine, a pus România pe harta sufletului multor americani care nu ar fi ştiut poate să o găsească imediat pe o hartă geografică. Este de departe cea mai eficace operaţiune de imagine dintre toate pe care le-au lansat cu bani grei guvernele romane de-a lungul anilor din urmă, în America.

Căci americanii presupun că ce scrie Cornel Nistorescu exprimă gîndurile şi sentimentele romanilor. Ei nu au frunzărit ziare şi nu au urmărit talk show-uri la posturile de televiziune pentru a cunoaşte şi lăturile incredibile care au mai populat scena mediatică romanească după atacurile teroriste din 11 septembrie.

Evident, un articol de ziar, fie el şi de excepţie, nu va plasa Romania în NATO şi nici nu va putea înlocui numeroasele şi dificilele examene pe care guvernul şi ţara în întregime trebuie să le treacă în procesul de integrare euro-atlantică. Actualul război contra terorismului oferă Bucureştiului oportunităţi de a-şi demonstra ataşamentul faţă de obiectivele Occidentului şi utilitatea în efortul de a le atinge.

Suntem asiguraţi de toţi factorii de răspundere că Romania se comportă ca un membru „de facto” al NATO. Nu ştim exact ce înseamnă acest lucru şi nici ce comportă el. Din cîte se pot afla la Bucureşti şi la Washington, României nu i s-au cerut contribuţii ieşite din comun în acest război, dar se pare că ce i s-a cerut, a fost oferit spre satisfacţia Statelor Unite. şi a NATO.

Împrejurările actuale crează însă şi unele incertitudini şi potenţiale probleme. Incertitudinile se referă la modul în care se vor contura pînă la urmă soluţiile de lunga durată pentru problema terorismului. Nimeni nu-şi face iluzii că operaţiunile din Afganistan care focalizează în prezent atenţia lumii, vor eradica terorismul internaţional, care nu este un pericol regional, ci mai degrabă, unul global. Acest lucru poate influenţa decisiv gîndirea strategică a Occidentului, iar soluţiile pe care le va examina şi pune în practică s-ar putea să bulverseze conceptele strategice actuale, punînd sub semnul întrebării structurile de securitate, pactele şi alianţele, care tindeau pînă acum să fie concepute pe baze regionale.

Actuala criză are serioase prelungiri economice care vor afecta inevitabil şi Romania. Se pare că consecintele evoluţiilor economice negative din lume asupra Romaniei nu sunt încă simţite într-un chip dramatic. Dar nu se poate spera că Romania se va putea sustrage urmărilor. Se vorbeşte puţin despre asta, ceea ce nu înseamnă că problemele nu sunt preocupante.

Iată deci, că dincolo de sentimentele bune care se fac simţite în America faţă de români şi România, frumoase şi salutare, nu vor rezolva toate problemele, dar aduc o bunăvoinţă ce ar trebui pusă în valoare de guvernanţi şi de români astfel încît să ajute ţara să progreseze atunci cînd aceasta criză se va rezolva iar lucrurile vor intra in normal.