Vitalie Catană: „Sabia lui Damocles va sta şi asupra viitorului Parlament.”
Deputaţii au decis ca alegerea preşedintelui Republicii Moldova să aibă loc la 18 noiembrie. Care este procedura de vot şi ce urmează în cazul în care alegerile eşuează? Afăm în cîteva minute de la expertul în drept constituţional, Vitalie Catană.
Europa Liberă: Deputaţii au decis că la 18 noiembrie vor încerca să aleagă preşedintele ţării. Cunoaştem ziua, ştim că a fost creată o comisie specială pentru supravegherea alegerii şefului statului, ce urmează?
Interviul dimineții la Europa Liberă: cu Vitalie Catană despre procedura de alegere a președintelui statului și situația politică actuală
Your browser doesn’t support HTML5
Vitalie Catană: „Urmează să fie înregistraţi candidaţii şi să avem cele două tururi, presupun,
Europa Liberă: Dacă presupunem că deputaţii unei fracţiuni nu se prezintă la vot în ziua de 18 noiembrie şi nu există cvorum. Alegerile, în acest caz, vor fi amânate sau vor fi considerate o tentativă eşuată a Parlamentului de a alege preşedintele?
Vitalie Catană: „Nu, nu este vorba despre cvorum. Legea prevede clar numărul necesar pentru ca preşedintele să poată fi votat. Ca atare, dacă data este stabilită şi eşuează, în opinia mea, trebuie să constate că a avut loc un tur de scrutin şi trebuie să se procedeze la următorul tur, după aceasta la alegeri repetate.”
Europa Liberă: Domnule Catană, poate ar fi să le explicăm ascultătorilor, care ar putea fi mai puţin iniţiaţi în drept constituţional, ce criterii trebuie să întrunească o persoană ca să poată candida la funcţia de preşedinte al ţării?
Vitalie Catană: „Să fie născut în Republica Moldova, să fi locuit în Moldova ultimii 10 ani, daca nu greşesc, am şi uitat. Să aibă 40 de ani, cel puţin şi să prezinte acel certificat medical despre care s-a şi vorbit şi asupra căruia va decide comisia respectivă, stabilind instituţia la care aceşti candidaţi trebuie să dispună de certificat. Astea sunt condiţiile, vedem că sunt condiţii minime, accesibile, cu toate că vedem că este greu să găsim un candidat.”
Europa Liberă: Care este impresia dumneavoastră? Ieri, partidele politice s-au pus de acord asupra zilei de alegere a preşedintelui pentru că au ajuns la un numitor comun în ceea ce priveşte candidatura la funcţia de şef al statului?
Vitalie Catană: „Nu cred asta. Iniţial PLDM a insistat să fie impusă condiţia respectivă, am văzut că din moment ce liberal-democraţii au avut iniţiativa, prin faptul că s-a procedat la stabilirea datei alegerilor, cred că acest, sa zic, as din mânecă, dacă să utilizăm vocabularul politicienilor, i s-a luat domnului Filat, prin faptul că s-a stabilit foarte clar termenul şi cred că acesta a fost motivul esenţial pentru care PDM a acceptat să voteze cu PCRM această dată a alegerilor. Iar PLDM, pentru a se arăta şi ei că sunt pregătiţi pentru orice, au acceptat.
De fapt, eu nu cred că ei şi-ar fi dorit o dată concretă. Iată însă că ei nu mai dispun de avantajul pe care îl oferea capacitatea de a manevra între PCRM şi AIE. Cred că intenţia a fost să li se ia acest avantaj şi asta s-a şi întâmplat, dar nu cred că există realmente un candidat deja stabilit.”
Europa Liberă: Să presupunem că încercarea parlamentarilor de a alege preşedintele ţării eşuează. Când ar putea să aibă loc cel mai devreme sau cel mai târziu alegerile parlamentare anticipate?
Vitalie Catană: „Aici este de discutat, pentru că iarăşi la bază stă un calcul strict politic. Probabil că având în vedere supărarea celor care au avut acordul Alianţei cu domnul Filat, motivaţia lor va sta în supărarea pe care o au pentru faptul că domnul Filat, practic, a dus la ruperea Alianţei, respectiv comuniştii care au interesul să prindă Alianţa sau Guvernul într-un moment cât mai prost. Presupun că acesta poate fi un calcul, şi atunci alegerile se pot desfăşura în iarnă, este mai greu.
Pe de altă parte, poate fi valabil şi un alt calcul, asta depinde de liderii Alianţei, pana la urmă, dacă vor atinge vreo înţelegere ca alegerile să aibă loc în primăvara, când este sezonul rece şi dificultăţile cetăţenilor legate de încălzire şi viaţa cotidiană, oarecum depăşite. Eu cred că aceste două scenarii sunt valabile, şi unul dintre ele va fi aplicat.”
Europa Liberă: Într-un fel intrăm iarăşi în povestea cu „termenul rezonabil”?
Vitalie Catană: „Oricum Parlamentul va trebui să procedeze, nu mai există, să zic, valabilă această problemă, pentru că din punctul meu de vedere practic partidele, in afara de PLDM, care au arătat o descreştere faţă de alegerile anterioare, şi asta s-a confirmat şi la alegerile locale. În rest, partidele stau cam pe aceleaşi poziţii şi nu cred că au teama de a merge în alegeri. De aceea alegerile vor avea loc in termeni rezonabili, ca să mă exprim şi eu aşa.”
Europa Liberă: Partidele Alianţei vorbeau despre organizarea unui referendum de modificare a Constituţiei. De ce credeţi că a fost ocolită această variantă de depăşire a crizei şi s-a optat pentru scenariul actual, ce s-ar putea termina cu alegeri anticipate În cazul eşuării alegerii preşedintelui, este posibilă organizarea referendumului de către actualul parlament?
Vitalie Catană: „Asta ar însemna să întârzie dizolvarea, invocând motivul că până la urmă trebuie rupt acest cerc vicios în care am intrat şi în care mergem din alegeri anticipate, practic, în fiecare an. Acest referendum a fost oarecum anunţat şi propus de domnul Filat, el în contextul actual îi convine cel mai mult, pentru că asta ar însemna să-şi păstreze o majoritate relativ confortabilă în Parlament, cu şanse de câştiga alegerile prin vot direct. Datele problemei se schimbă şi nu ştiu dacă va mai fi valabilă această ipoteză după ce Parlamentul va eşua în alegerea preşedintelui. În orice caz, va trebui căutată o soluţie. Altfel, problemele pe care le-a avut actualul Parlament le va avea şi viitorul.
Sabia lui Damocles va sta şi asupra viitorului Parlament, ceea ce mi se pare nu prea bine. Actualul Parlament ar fi trebuit, măcar in ultimul ceas, ştiind că va fi dizolvat, să găsească soluţia fie în Parlament, prin stabilirea alegerii cu o majoritate absolută, asta ar însemna 51 de deputaţi, fie alegerea prin vot direct, popular. Asta ar trebui să se întâmpla. Nu ştiu daca vor fi capabili şi după eșuarea alegerii preşedintelui să facă un asemenea pas actualul Parlament.”