23.10 - Chișinău: Transparency International despre corupția în R. Moldova

Cu un indice al corupţiei de 3,1 la sută, Republica Moldova se situează pe locul 63 din 91 de ţări ale lumii.





23 octombrie 2001

Ora Moldovei.

Transparency International despre corupția în R. Moldova.

Potrivit raportului organizaţiei Transparency International, Republica Moldova stă mai bine decât toate celelalte foste republici sovietice în privinţa nivelului de corupţie în societate. Ilona Spătaru are amănunte.

Un raport al organizaţiei Transparency International cu privire la indicele corupţiei în anul 2001, făcut public recent, arată că Republica Moldova este cea mai puţin coruptă ţară din Comunitatea Statelor Independente.

Cu un indice al corupţiei de 3,1 la sută, Republica Moldova se situează pe locul 63 din 91 de ţări ale lumii. Alte state din CSI, cum sunt Kazahstanul, Rusia şi Ucraina ocupă poziţiile 71, 81 şi, respectiv, 83. Acelaşi raport semnalează că gradul de corupţie al Republicii Moldova s-a diminuat în ultimii doi ani, ratingul ţării noastre crescând cu 12 poziţii.

Autorii studiului afirmă totodată că în ultimii zece ani ţările ex-sovietice nu au înregistrat progrese vădite la edificarea unei societăţi deschise, iar conducătorii acestora trebuie să facă mai multe pentru a instaura ordinea de drept şi transparenţa guvernării. Potrivit experţilor Institutului de politici publice, autorităţile comuniste de la Chişinău fac prea puţin pentru eradicarea corupţiei. Mai mult: societatea nu percepe acest fenomen ca pe un flagel, de cele mai multe ori alimentând dezvoltarea lui prin acţiunile sale. Astfel corupţia devine indispensabilă vieţii politice, economice şi sociale a ţării. Iată ce a declarat pentru Radio Europa Liberă directorul Institutului de politici publice,

Arcadie Barbăroşie: „Este absolut insuficient ceea ce se face. Adică, domnule, dacă declarăm de la tribune înalte că uite se aduce prin contrabandă atâtea ţigări, combustibil, atâta alcool şi lucrul acesta perpetuează din an în an, concluzia este că nu se face de fapt nimic. Adică sunt corupte şi nivelele cele mai înalte ale puterii. Lumea nu are încredere în instituţiile statului. Şi nu numai de aceea că instituţiile statului nu sunt în stare să asigure dezvoltarea acestei ţări, dar şi prin faptul că lumea nu vede eforturile acestor instituţii, inclusiv şi prin faptul că aceste instituţii sunt coborâte prin fenomenul corupţiei la un nivel foarte jos.

Se ştie că necesităţile ţării în combustibil lichid sunt de aproximativ un milion 200 mii de tone. Or, oficial prin vamă anul trecut au trecut circa 300 de mii de tone de combustibil, adică un sfert. Răspunsul este clar – aceste trei pătrimi din necesităţile ţării au trecut ilegal în ţară. Resursele care nu au fost obţinute în rezultatul evaziunii fiscale, care este iarăşi e o consecinţă a corupţiei, nu sunt îndreptate aceste investiţii în economie, nu merg la salarii pentru învăţători, medici, nu merg la pensii. Deci, este afectat sistemul de învăţământ, sistemul educaţional, sistemul de ocrotire a sănătăţii, nivelul de trai.”

Nivelul înalt de corupţie afectează grav imaginea Republicii Moldova şi în exterior, spune Arcadie Barbăroşie. Investitorii străini nu se grăbesc să vină aici din cauza riscurilor sporite în afaceri, ceea ce constituie principalul impediment pentru dezvoltarea ţării.

Arcadie Barbăroşie: „Nivelul de corupţie este un factor care determină aşa-numitul nivelul de risc al afacerilor în ţară. Dacă ţara este considerată ca aparţinând unei regiuni cu un risc înalt al afacerilor, concluzia pentru oamenii de afaceri şi investitori care este? Domnule, eu mă duc în altă parte, unde riscul este mai jos. Şi dacă nu vin investiţii în ţară, nu există dezvoltare. La fel împrumuturile. Altfel se negociază împrumuturile. Nu sunt credibili funcţionarii noştri când merg la negocieri, proiectele pe care le propune ţara spre finanţare, de asemenea.”

Din Chişinău, Ilona Spătaru, Radio Europa Liberă.