Numărul victimelor comunismului în URSS se ridică la ca. 20 de milioane, dintre care cca. 350 mii din actuala R. Moldova.
La 23 octombrie 1991, Comitetul pentru Securitatea Statului, alias KGB, a fost dizolvat, printr-un decret al preşedintelui URSS Mihail Gorbaciov. Astfel, după peste 70 ani de existenţa, unul dintre cele mai temute poliţii politice din lume a fost formal desfiinţată.
KGB-ul, denumire care apare abia în 1954, este moştenitorul CEKA, creat în 20 decembrie 1917 de către Lenin, ca organ împuternicit să identifice şi lichideze duşmanii revoluţiei sau cei percepuţi ca atare dat fiind originea lor socială şi educaţia. Numai în primii patru ani de existenţă, numărul colaboratorilor CEKA creşte de la 37 mii în 1918 la 240 mii în 1921.
Ulterior, poliţia politică sovietică funcţionează sub denumirea de OGPU, NKVD, NKGB şi MGB. La mijlocul anilor 1950, când capătă denumirea de KGB, Hruşciov operează o reducere de 50 la sută din personal. În anii următori însă, KGB-ul va cunoaşte o revenire în forţă, mai ales din cauza impactului destalinizării şi revoluţiei maghiare asupra stării de spirit a populaţiei, care prinde la curaj în a exprima atitudini critice dure la adresa regimului.
Fără sprijinul KGB-ului şi teroarea fizică şi psihologică exercitată asupra societăţii, regimul comunist nu putea supravieţui. Numărul total al victimelor comunismului în URSS se ridică la ca. 20 de milioane, dintre care cca. 350 mii din actuala Republica Moldova.
Spre sfârşitul anilor 1980, KGB avea un personal de 500 mii, dintre care doar câteva zeci de mii erau încadraşi în direcţia a 5-a, care se ocupa diversiunile ideologice, adică de lupta împotriva elementelor antisovietice, religioase, „sectanţi”, naţionalişti, sionişti etc. Poliţia politică sovietică era eficientă mai ales deoarece a reuşit să recruteze o armată întreagă de informatori, numărul aproximativ al cărora nu este cunoscut până astăzi. În instituţiile superioare de învăţământ, de exemplu, exista câte cel puţin un informator în fiecare grupă de studenţi.
KGB-ul de la Chişinău a fost condus de fiecare dată de un rus sau ucrainean, primul moldovean fiind numit abia în ianuarie 1989, Gheorghe Lavranciuc, originar din Transnistria. Ultimul preşedinte al KGB-ului de la Chişinău a fost Tudor Botnaru, care într-un interviu acordat ziarului „Jurnal de Chişinău” în 2006 declara că nu ar fi împotriva unei legi a lustraţiei, dar problema este că mai întâi trebuie restabilită „jurisdicţia asupra întregului teritoriu” al R. Moldova şi apoi „am putea să ridicăm problema la nivel de stat şi să rugăm Federaţia Rusă să reîntoarcă dosarele, fiindcă asta face parte din patrimoniul nostru naţional”.
În ultimii ani ai existenţei URSS, zeci de mii de documente din arhiva KGB-ului de la Chişinău au fost transportate la Tiraspol şi la Moscova. Altele au fost arse în curtea SIS-ului de astăzi. S-a dat ordin să fie arse inclusiv dosarele despre deportările în masă din 1941, 1949 şi 1951. În ciuda acestui fapt, dosarele respective s-au păstrat în depozitul special al SIS până astăzi graţie refuzului arhivistului principal al KGB din 1991 de a îndeplini ordinul. Numele acestuia este Mihail Buga.