25.10 - București: Regele Mihai, un om cât o istorie

In vizită la Radio Europa Liberă la Munchen

„Întoarcerea armelor împotriva Germaniei şi arestarea lui Antonescu au fost un act de salvare a ceea ce era mai important în durata mare a istoriei.”


25 octombrie 2001

Actualitatea. (Moderator: R.C. Cristea; comentariu: Emil Hurezeanu).

Regele Mihai, un om cât o istorie.

Regele Mihai împlineşte 80 de ani. Potrivit biroului de presă al Casei Regale, Regele Mihai şi Regina Ana urmează să se întâlnească mâine la palatul Buckingham cu Regina Elisabeta a Marii Britanii. După amiaza va fi lansat volumul „Michael of Romania”. „Regele Mihai, un om cât o istorie” se intitulează punctul de vedere semnat de Emil Hurezeanu.

Fostul rege-copil al României împlineşte azi 80 de ani. În sine, iată, o întâmplare miraculoasă. Acelaşi om are de a face cu ţara un secol întreg, practic: de la momentele ei de mare înflorire şi nădejde, după Marea Unire, traversând deşertul războaielor mondiale, civile şi reci şi două, trei dictaturi, până la limanul regăsirii de azi.

Octogenarul este din nou acasă, nu pe tronul ţării, ci pe unul al istoriei trăite şi asumate, […] redevenind un simbol rând pe rând venerat, temut, respins şi în cele din urmă recunoscut şi respectat până şi de a treia republică română postbelică. [...]

Regele Mihai, sărbătoritul de azi, a fost

La reședința sa din Elveția în timpul unui interviu pentru Europa Liberă

contemporan cu două generaţii de Brătieni, cu Iuliu Maniu, regele Ferdinand, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Titulescu, cu Antonescu, Hitler, Churchill, Stalin şi Ceauşescu. […]

Biografia politică şi publică a ultimului ilustru personaj european al secolului trecut are părţi înălţătoare şi tragice: tânărul de 26 de ani a avut în 1944 o contribuţie determinantă la salvarea ţării sale de ocupaţia sovietică şi de prevenire, poate, a dezmembrării şi colonizării ei permanente.

Întoarcerea armelor împotriva Germaniei şi arestarea lui Antonescu nu au fost, din acest motiv, un act de trădare ci unul de salvare a ceea ce era mai important în durata mare a istoriei. Prezenţa sa pe tron între 1944 şi 1947 a ţinut apoi pe loc, într-un fel, tăvălugul comunismului, dând românilor chiar şi pentru puţină vreme speranţa unui reînceput oricât de tulbure în Europa democraţiilor post totalitare.

Sovietizarea ţării era oricum ireversibilă indiferent de atitudinea românilor în timpul celui de al doilea război mondial. Cazul Poloniei, cucerită şi de Germania şi de sovietici, în ciuda rezistenţei eroice a polonezilor, este convingător, chiar dacă se poate medita asupra curajului lor disperat în secole de neşansă istorică dar ca premisă a şanselor occidentale asigurate şi garantate astăzi.

După 1947, Regele Mihai va reuşi să rămână pentru diaspora românească şi pentru mulţi români din ţară neindiferenţi, un păstrător al continuităţii spiritului naţional democratic occidental al României mari, dacă se poate spune aşa. […] Simplitatea, demnitatea sa naturală, o iubire caldă şi nestinsă pentru România şi tot ce este necesar pentru împlinirile ei adevărate au fost mereu trăsăturile acestui personaj. […]

Revenirile sale în ţară, atât de greu şi de nedrepte înfăptuite, au făcut parte din acelaşi destin în care acţiunea personală benefică a fost mereu întreruptă sau amânată tragic de loviturile de destin abătute asupra României.

Mereu un început de speranţă, în 1926, în 1944, în 1989 pentru ca lor să le urmeze reversul tulburat şi vitreg al epicii istorice. Mihai I de România este astăzi singurul rege post-modern al Europei. E rege dar a fost suveran de zece ori mai puţin în timp decât supus. I se spune Maiestate chiar şi de către foştii tovarăşi comunişti, cinează cu capii republicii ca oaspete de stat în palatele naţionalizate ale bunicilor săi, locuieşte în edificiul în care şi-a semnat propria abdicare şi unde biroul este de pe vremea sa […]

Apare la televiziunea franceză conducând singur automobilul pe străzile sistematizării ceauşiste. Iată un destin al neîmplinirilor succesive, care adunate au însemnat atâta însă pentru România aşa cum este ea astăzi. O ţară întârziată dar grăbită pe calea cea bună, o ţară cu atâtea probleme dar şi atâtea şanse intacte de renaştere”.