Istorici moldoveni despre presonalitatea și rolul istoric al regelui Mihai.
La Chișinău, corespondenta noastră Lucia Diaconu a discutat cu câțiva istorici despre personalitatea și rolul jucat de regele Mihai, precum și despre declarațiile sale din parlamentul de la București.
Istoricul Iurie Colesnic spune că discursul regelui Mihai de azi, adresat deputaţilor români, nu putea să omită referirea la celelalte „pămînturi româneşti”.
Trei istorici, trei opinii convergente despre rolul istoric al regelui Mihai
Your browser doesn’t support HTML5
„Asta face parte, cum aş numi-o eu, din istoricul acestei case regale. Bunicul lui Mihai, Ferdinand I, a reuşit pentru prima oară
Iurie Colesnic a ţinut să remarce şi alt element al discursului, pe care-l consideră important în contextul celor ce se întîmplă azi în societate.
„Toate problemele pe care le încheagă regele Mihai converg spre ideea grijii faţă de om. Că puterea, democraţia, libertatea sînt doar instrumente. Ele toate trebuie să lucreze pentru om. Şi nu ceea ce se întîmplă la noi astăzi, cînd ele sînt doar speculaţii şi omul de la toate aceste valori pe care le-a obţinut civilizaţia nu obţine nimic. El nu are nimic în afară de umilire. ”
Cît despre rolul pe care îl are în istorie regele Mihai, Virgil Pîslariuc, alt istoric de la Chişinău, este de părerea că cel mai de seamă merit al majestăţii sale este acela de a fi:
„El a avut în viaţa lui cîteva decizii foarte importante, despre care se discută şi azi foarte mult. Sigur că este vorba întîi de toate de
Da, se vorbea foarte mult că a fost un rege fără ţară, dar totuşi cel mai important lucru era că ţara în toţi aceşti ani ai regimului comunist a avut un rege şi această legătură simbolică a dăinuit întreaga această perioadă întunecată. El simbolizează legătura cu acea veche Românie. Nu degeaba se vorbea despre un act de normalitate, acest discurs al regelui, adică reîntoarcerea la normalitate. ”
Pentru scriitorul Vladimir Beşleagă, regele Mihai simbolizează unitatea tuturor românilor.
Fără un rege, România n-ar fi existat, a conchis scriitorul.