„Negustorul morţii” deplâns la Moscova

Viktor Bout

Rusia speră să-l readucă în ţară pe Victor Bout, condamnat în SUA pentru trafic de arme către organizaţii teroriste.

Autoritățile ruse au spus astăzi că vor încerca să-l aducă acasă pe fostul dealer de arme, Viktor Bout și au acuzat Statele Unite că l-ar supune unor metode „controversate” de detenție. Fostul ofițer al forțelor aeriene sovietice a fost găsit vinovat, miercuri, la New York, de conspirație pentru a vinde rachete antiaeriene și furniza sprijin material unei organizații teroriste columbiene, despre care credea că plănuiește să ucidă militari americani.

„Negustorul morţii” deplâns la Moscova

Your browser doesn’t support HTML5

„Negustorul morţii” deplâns la Moscova



Supranumit de presa americană „negustorul morții”, Viktor Bout, în vârstă de 44 de ani, riscă între 25 de ani de închisoare și detenția pe viață.

Comentând verdictul de ieri, ministrul american al Justiției, Eric Holder a spus că „unul dintre cei mai prolifici dealeri de arme este tras la răspundere pentru trecutul sordid”. Dar în Rusia cazul este privit cu totul altfel - Bout nu este suspectat sau acuzat de fărădelegi.

„Scopul nostru este să-l readucem în patrie pe cetățeanul rus”, a declarat televiziunii ruse de stat astăzi purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Moscova, Alexandr Lukaşevici, fără să explice cum poate fi atins acest scop.

„Nu putem considera normale, - a mai spus Lukaşevici, - condițiile nejustificat de severe în care este deținut Bout și care au urmărit desigur scopul de a-l convinge să accepte o înțelegere cu justiția”.

Potrivit agenției Reuters, cazul poate periclita „resetarea” și așa șubredă a relațiilor ruso-americane sub președinții Barack Obama și Dmitri Medvedev.

La proces, Bout a pledat nevinovat. Condamnarea lui are loc la câteva săptămâni după ce Rusia a impus interdicții de călătorie mai multor oficiali americani. A fost o măsură de răspuns la interdicții similare impuse de Statele Unite câtorva zeci de oficiali ruși, din cauza altei dispute privitoare la moartea avocatului Serghei Magniţki într-o închisoare rusă.

Bout a fost arestat în Thailanda în 2008 într-o operațiune specială a forțelor antidrog americane. Doi ani mai târziu a fost extrădat în Statele Unite pentru a fi judecat sub acuzații conexe terorismului.

Ministerul rus de externe care a contestat mereu legalitatea extrădării, spune că serviciile speciale americane l-ar fi supus unor „metode controversate de natură fizică și psihologică care contravin drepturilor și standardelor internaționale”.

Agenția AFP scrie că Rusia este deosebit de nemulțumită de întemnițarea lui Bout pentru că acesta ar putea avea legături cu spionajul miliar al țării și oficiali ruși responsabili de comerțul cu arme care se mai află în funcție.

Unul din criticii lui Bout, experta Kathi Lynn Austin, care analizează de peste 20 de ani traficul internațional de arme îl consideră drept cel mai mare traficant pe piața neagră din epoca de după Războiul Rece. Ea a declarat că verdictul de ieri elimină „unul din cei mai prolifici stimulatori ai războiului, atrocităților în masă și terorismului” în ultimele două decenii.

La Moscova, câțiva deputați ai partidului la guvernare, Rusia Unită, au spus că verdictul trebuie să fie urmat de extinderea listei de oficiali americani cu interdicție de a călători în Rusia.