Prima întrebare a fost din acelea, puse din disperare, ale ziariștilor începători: „Ce înseamnă a fi țigan?“
Primul lucru care m-a frapat la Juan de Dios Ramírez Heredia au fost ciorapii de matase. Niste ciorapi visinii, dintr-o matase lucitoare, care îi mulau foarte elegant gleznele, asa cum statea el picior peste picior, asteptand calm sa-i pun prima intrebare. Prima intrebare a primului meu interviu pentru acel ziar belgian unde reusisem - partial - sa conving redactia ca stiu sa iau interviuri.
Juan de Dios Ramírez Heredia era deputat european spaniol. Spania intrase doar de citiva ani in Uniunea Europeana, iar spaniolii erau inca vazuti ca o curiozitate la Bruxelles. Pe deasupra, insa, Juan de Dios mai era in acel moment si singurul deputat tigan din Parlamentul European. Nu exista inca atunci acea pudoare a etichetei care impune o nomenclatura politicoasa si artificiala, si anume ca nu trebuie sa spui „tigan”, ci „Rom”. Juan de Dios era tigan, „gitano”, si mandru de asta.
Prima intrebare a interviului a fost din acelea dezastruoase, ale ziaristilor incepatori, pusa din disperare, cu speranta ca intre timp vine poate alta idee:
„-- Ce inseamna a fi tigan?”
Netulburat, Juan de Dios s-a uitat prin mine undeva spre istorie si a susurat, despicand in mod egal silabele:
„-- A fi tigan e doar un proces mintal, e ceva in cap (algo en la cabeza); tiganul nu e o faptura aparte, ci o fantasmagorie a sedentarilor, care isi transpun spaimele existentiale in acest personaj mitic - tiganul - admirat si hulit in egala masura.”
Ascultandu-l pe Juan de Dios, maxilarul ma tragea in jos de admiratie. Restul interviului a fost banal, nimic interesant, insa incepuse foarte tare, cu o fraza care putea figura chiar in pagina intai a ziarului. Am iesit euforic, lasand sa intre un confrate de la un ziar belgian rival care isi astepta randul.
Transcris incet, din lipsa de experienta, dar si dintr-un fel de transa admirativa in timpul careia tot repetam in cap: „Juan de Dios”, interviul meu nu a putut intra a doua zi. Cand m-am dus o zi mai tarziu cu el la redactie, seful departamentului l-a parcurs cu fata inlemnita, mi l-a aruncat inapoi si mi-a aratat, rece si ostil, pagina intai a ziarului rival.
Acolo, sub titlul mare „A fi tigan e doar un proces mintal”, acelasi Juan de Dios Ramírez Heredia, ai carui ciorapi de matase luceau in poza de foarte buna calitate, recita in fata ziaristului ce intrase dupa mine:
„... Tiganul e doar o fantasmagorie a sedentarilor, care isi transpun spaimele existentiale in acest personaj mitic - tiganul - admirat si hulit in egala masura.”