Bună ziua, dragi ascultători. La microfon, Radu Benea, prezentatorul emisiunii Dialoguri. 15 minute cu Radio Europa Liberă. În ediţia de astăzi:
Eliberarea lui Ilie Cazac din detenţie ca o mişcare tactică a lui Igor Smirnov în ajun de alegeri prezidenţiale în regiunea transnistreană. Este sau nu posibilă o schimbare la vârf în Transnistria şi ce şanse ar avea un favorit la Kremlinului? Şi… ce cred locuitorii regiunii despre punctele de control dintre cele două maluri ale Nistrului? Invitatul ediţiei de astăzi este Radu Vrabie, director de programe la Asociaţia de Politică Externă din Chişinău.
Mai întâi, buletinul de ştiri cu principalele evenimente ale săptămânii trecute, prezentat de Paul Hodorogea.
Dialoguri transnistrene
Your browser doesn’t support HTML5
----------------------------------------------------
Ilie Cazac, fost inspector fiscal, condamnat anul trecut la Tiraspol la 14 ani închisoare pentru trădare şi spionaj în favoarea Republicii Moldova, a fost eliberat luni, 31 octombrie. Imediat după eliberare, Ilie Cazac a declarat Europei Libere că s-a dat curs ultimei sale cereri de graţiere, trimisă pe 19 septembrie. „În adeverinţa de eliberare e scris că Smirnov a iscălit decretul cu privire la graţierea mea.” - a declarat Ilie Cazac Europei Libere. Tot în acest interviu a mulţumit pentru susţinerea de care s-a bucurat din partea postul nostru de radio. Ilie Cazac a fost arestat pe 19 martie 2010. În aceeaşi perioadă, fusese arestat şi jurnalistul Ernest Vardanean, eliberat în aprilie, tot în urma unei cereri de graţiere. Vardanean fusese condamnat la 15 ani de închisoare, tot pentru înaltă trădare şi spionaj în favoarea Republicii Moldova. Pentru organizaţiile internaţionale care se ocupă de drepturile omului dar şi pentru organizaţia Promo-Lex de la Chişinău, a fost vorba în ambele cazi de procese politice, care au încălcat drepturile fundamentale. Într-un interviu cu Europa Liberă, Ion Manole, preşedintele Asociaţiei Promo-Lex care s-a ocupat consecvent de cazul lui Ilie Cazac a declarat că îşi închipuie că eliberarea acestuia se datorează „… mai multor demersuri şi insistenţe din partea tuturor celor care s-au implicat în eliberarea sa. Mă refer la asociaţiile obşteşti, mă refer la autorităţile constituţionale, mă refer la organizaţiile internaţionale cum ar fi OSCE, şi evident actorii „5+2”. Aceeaşi explicaţie a dat-o şi preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, care a vorbit tot de eforturi conjugate, dar a speculat şi pe o mişcare tactică a lui Igor Smirnov legată de alegerile prezidenţiale din decembrie din Transnistria.
Negocierile în format 5+2 pentru soluţionarea problemei transnistrene vor fi reluate pe 30 noiembrie, la Vilnius, a anunţat reprezentantul preşedinţiei lituaniene a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Reprezentanţii părţilor implcate, reuniţi vineri la Chişinău, au negociat şi agenda discuţiilor de la Vilnius. Reprezentanţii mediatorilor şi observatorilor în formatul 5+2 au vizitat şi Tiraspolul. Reluarea negocierilor oficiale în format 5+2 a fost decisă în cadrul consultărilor informale de la Moscova, din 22 septembrie.
Datoria pe care o are regiunea transnistreană la Gazprom trebuie separată de aceea a Republicii Moldova, a spus ministrul economiei Valeriu Lazăr. Vorbind la Clubul de Presă din Chişinău, Lazăr a spus că datoria Transnistriei față de Gazprom nu poate fi plătită de către MoldovaGaz. El a mai spus că acordul de liber schimb semnat de Moldova în cadrul Comunității Statelor Independente este în avantajul Chişinăului şi nu va fi urmat de o mai mare apropiere economică de statele din CSI.
Populaţia globului a ajuns la 7 miliarde. Populaţia Republicii Moldova continuă însă să scadă, iar demografii anticipează că în 2050, populaţia Moldovei va fi de numai 2,5 milioane de oameni. Vicepremierul Mihai Moldovanu, citat de agenţia Info-Prim Neo, a enumerat următoarele cauze: căsătoriile şi naşterile tardive, nivelul scăzut de natalitate şi migraţia masivă.
Statele Unite au salutat acordul la care au ajuns Rusia şi Georgia şi care va permite aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului. Un compromis, negociat de Elveţia, prevede controale independente la graniţa dintre Rusia şi regiunile separatiste din Georgia, Abhazia şi Osetia de Sud.
--------------------------------------------------------
Europa Liberă: Dragi ascultători, aşa cum anunţam, oaspetele ediţiei de astăzi este directorul de programe la Asociaţia pentru politică externă din Chişinău, Radu Vrabie. Aş începe discuţia, dle Vrabie, cu unul din subiectele centrale ale săptămânii trecute – eliberarea din detenţie la Tiraspol a tânărului Ilie Cazac. Fostul inspector fiscal din Bender s-a aflat în detenţie timp de 20 de luni, sub acuzaţia de înaltă trădare şi spionaj în favoarea Republicii Moldova. Condamnat la 14 ani de închisoare, a pledat nevinovat, deşi a depus la sugestia apărării, în câteva rânduri, cereri de graţiere. Apare în acest caz întrebarea firească, de ce eliberarea lui Ilie Cazac s-a produs tocmai acum?
Europa Liberă: şi totuşi, de ce acum s-a produs această eliberare? Ar putea să aibă legătură cu campania electorală din regiunea transnistreană pentru aşa-numita funcţie de preşedinte? Ar putea acest gest, cum l-aţi numit, să-i aducă mai multă imagine lui Igor Smirnov?
Europa Liberă: asemenea situaţii credeţi că se mai pot repeta în relaţiile Chişinău-Tiraspol? Am în vedere reţinerea de persoane în Transnistria sub acuzaţia de spionaj în favoarea Republicii Moldova. Pentru că cele două cazuri – Ilie Cazac şi Ernest Vardanean – au fost fără precedent.
Europa Liberă: apropo de campania electorală, dle Vrabie. Săptămâna trecută la Tiraspol s-a înregistrat al treilea candidat pentru alegerile din 11 decembrie. Este vorba despre Oleg Horjan, deputat şi lider al Partidului Comunist din Transnistria. Cel dintâi concurent înregistrat este fostul preşedinte al Sovietului suprem, Evgheni Şevciuk, actualmente deputat. Iar cu numărul doi în cursa prezidenţială s-a înscris actualul şef al legislativului din Tiraspol, liderul partidului „Obnovlenie”, Anatoli Kaminski. A trecut însă mai mult de jumătate din perioada electorală şi, cel puţin până la acel moment, nu s-a înregistrat actualul lider al administraţiei transnistrene Igor Smirnov, care se pare că a rămas fără sprijinul Kremlinului, Moscova pronunţându-se clar împotriva lui Igor Smirnov şi în favoarea lui Anatoli Kaminski. Cum aţi comenta această situaţie?
Europa Liberă: campania pentru alegerile prezidenţiale din Transnistria din 11 decembrie se suprapune cu cea pentru alegerile în Duma de stat a Rusiei, care vor avea loc pe 4 decembrie. Chişinăul a refuzat să-şi dea acceptul pentru deschiderea secţiilor de votare în regiunea transnistreană, aşa cum a făcut-o de fiecare dată în trecut, pe motivul că nu controlează acest teritoriu. Dar la scrutinele precedente s-a văzut că Rusia nu a ţinut cont de poziţia Republicii Moldova. Cum credeţi, va sfida Moscova şi de această dată Chişinăul şi va organiza totuşi alegeri în Transnistria?
Europa Liberă: opinia invitatului ediţiei de astăzi, Radu Vrabie, director de programe la Asociaţia pentru Politică Externă din Chişinău.
Săptămâna trecută, la Tiraspol, un grup special de lucru pentru modificarea normelor cu privire la migraţiune a propus să fie simplificată procedura de trecere de la punctele de control transnistrene, de la aşa-numita graniţă administrativă cu restul Republicii Moldova. Cum anume poate fi simplificată circulaţia între cele două maluri ale Nistrului şi cât de necesare sunt în general aceste punct de control, i-am întrebat pe mai mulţi locuitori ai regiunii transnistrene.
„Sigur că fără control, fără paşapoarte. Să fie aşa cum era mai înainte.”
„Bineînţeles, de ce trebuie să pierdem timpul la hotar? Însă din păcate guvernul nostru a decis altfel.”
„Sunt nişte măsuri foarte complicate pentru că noi avem nişte divergenţe cu Moldova. Ele ar trebui rezolvate la nivel înalt, după aceea vor urma şi hotarele.”
„Nu simt nici o piedică în deplasare. Dacă actele-s în regulă, probleme nu există.”
„Ar fi bine să lucreze mai operativ, ca oamenii să poată să treacă mai repede.”
„Ar fi bine să fie simplificat controlul, dar să nu fie anulat. Trebuie să existe un control la intrarea şi ieşirea din republică asupra mărfurilor şi persoanelor. Ar putea să introducă chiar şi un regim de fereastră unică.”
„Este foarte simplu. Trebuie deschis hotarul ca oamenii să circule liber. Asta-i tot.”
„Ar fi de dorit să lichideze aceste posturi de control, pentru că noi nu suntem chiar atât de duşmani cu Moldova. Însă cel mai bine ar fi să fie ca înainte, fără de graniţe. Eu nu cred că ele-s chiar atât de necesare.”
Europa Liberă: opinii culese la întâmplare pe străzi din Tiraspol şi Bender.
Doamnelor si domnilor, aici se încheie emisiunea noastră. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă doreşte toate bune. Aici e Radio Europa Liberă.