Ca membră a NATO, România ar putea fi un important element de stabilitate în Balcani şi un posibil factor de descurajare a unei noi crize.
10 noiembrie 2011
Editorial săptămînal.
de Nestor Ratesh
O călătorie diplomatică și utilitatea potențială a României ca membru Nato.
Rezultatul vizitelor premierului Adrian Năstase în Canada, Statele Unite şi Marea Britanie trebuie analizat cu luciditate şi reţinere dar şi cu speranţă. Tonul l-a dat chiar şeful guvernului, care a declarat că este vorba de o normalizare a căilor de comunicare cu zona anglo-saxonă în care, adăuga premierul, relaţiile noastre în ultima vreme erau mai puţin eficiente […]
Tema greşelilor trecutului a fost recurentă în timpul vizitelor, fiind prezentă în multe din discursurile pe care premierul Năstase le-a făcut în capitalele vizitate. El nu a explicat de ce a considerat necesar să-şi asigure auditoriile american şi britanic că greşelile trecutului nu vor fi repetate. Dar se ştie că boacănele la care se referea primul ministru au afectat percepţia ţărilor anglo-saxone despre România, determinând şi reticenţa lor mai mare decât a altor parteneri de a se angaja de pe acum să susţină ferm integrarea României în NATO, la summitul Alianţei de la Praga de anul viitor.
Premierul nu pare să fi determinat o schimbare fundamentală a acestei poziţii. Cu toate acestea, o perspectivă mai optimistă este justificată.
Motivele se găsesc în împrejurările tragice create de evenimentele de la 11 septembrie. Există o preocupare în cancelariile occidentale şi ştim că ea a fost exprimată în convorbirea pe care premierul român a avut-o cu premierul britanic Tony Blair că situaţia din Balcani nu este pe deplin stabilizată şi că o reaprindere a incendiilor de acolo ar reprezenta o evoluţie foarte nefericită în contextul absorbirii totale a Americii şi aliaţilor ei în bătălia contra terorismului şi războiul din Afganistan.
Ca membră a NATO, România ar putea fi un important element de stabilitate în Balcani şi un posibil factor de descurajare a unei noi crize. Privită din acest punct de vedere, România devine un candidat foarte atrăgător pentru alianţa Atlantică, de ar îndeplini numai criteriile de aderare. Cu alte cuvinte. Washingtonul şi Londra au motive bune să susţină candidatura României dar continuă să insiste pentru progrese vizibile trainice în economie, pentru o stabilitate politică şi socială de perspectivă, pentru un efort viguros de combatere a corupţiei şi de continuare a reformei în armată.
O economie puternică şi în expansiune este necesară pentru susţinerea efortului militar pe care ţara va trebui să-l facă în calitate de membru NATO. Un grad mai mare de prosperitate economică va putea preveni convulsii sociale. Când se vorbeşte de stabilitate politică, îngrijorarea principală o constituie atracţia pe care extremismul o are în sânul electoratului românesc. Extremism există şi în alte ţări dar evoluează în general la periferia vieţii politice, este marginalizat. În România, alegerile de acum un an au transformat extremismul într-o forţă politică majoră care controlează aproape o treime din Parlament. Ultimul lucru pe care NATO l-ar dori ar fi să aibă un stat membru guvernat de un partid extremist.
În ce priveşte corupţia, la proporţiile la care se manifestă în România, ea poate submina capacităţile ţării de a-şi îndeplinii capacităţile de aliat, creând totodată un pericol pentru păstrarea secretelor alianţei. A putea avea într-un aliat este un criteriu esenţial pentru acceptarea lui iar dacă prin Parlamentul ţării mişună foşti spioni anti NATO , problema este încă mai severă. Cât despre reforma în armată, aceasta nici nu cere o explicaţie suplimentară. […]
Foarte pe scurt, deci, vizita premierului Năstase a limpezit unele lucruri şi a scos în evidenţă utilitatea potenţială a României ca membru NATO. Ce rămâne de făcut în anul care ne desparte de conferinţa la vârf a Alianţei, de la Praga, este să se facă acele lucruri care o vor face atrăgătoare şi în ochii viitorilor aliaţi.