11.11 - Strategia fiscală a României pentru anul 2002

Gheorghe Oană: împovărătoare sunt contribuţiile la pensii şi sănătate şi la o sumedenie de fonduri speciale.





11 noiembrie 2001

Interviul săptămânii.

Strategia fiscală a României pentru anul 2002

Realizator: Radu Stănescu
Invitat: Gheorghe Oană, secretar de stat în Ministerul de finanţe.

Strategia fiscală pe următorul an a stat la baza încheierii următorului acord stand-by de credit cu Fondul Monetar Internaţional. Ea prevede în primul rând eliminarea scutirii de taxe vamale şi TVA a bunurilor de investiţii aduse pe credite, cu garanţia statului.

Gheorghe Oană precizează că se mai prevede şi creşterea accizelor la carburanţi, la tutun şi la alcool, lucru prevăzut şi în documentul de poziţie a României pentru aderarea la Uniunea Europeană. Din 2002 va exista o creştere pe an a accizelor de 8 la sută chiar dacă România a cerut o perioadă de graţie Uniunii Europene.

O altă chestiune se referă la legile privind TVA, accizele şi impozitul pe profit. Până la sfârşitul anului, legea TV şi a accizelor sunt la guvern, legea impozitului pe profit este în avizare la celelalte ministere.

În privinţa impozitelor pe exporturi, este o divergenţă majoră cu Uniunea Europeană: în prezent cota este de 5%, de la anul 6% pentru că se include şi cota de impozitare din fondul România dar cel târziu în anul aderării, noi calculăm cu 2007, această discriminare pozitivă trebuie eliminată.

Activitatea de export va fi impozitată cu cota standard, care în momentul de faţă este de 25%.
Accizele vor ajunge în 2002 la 8 % în medie pe an pentru ca treptat să ajungă la nivel european. La care se va adăuga rata inflaţiei.

În 2002, chiar daca anumite taxe şi impozite vor creşte, rata de impozitare o sa scadă din cauza eliminării unor fonduri speciale cu 1%. Se vor acorda în continuare şi facilităţi investitorilor. Toate aceste schimbări au fost discutate cu Fondul Monetar Internaţional. S-a amânat până în 2003 reducerea impozitului maxim pe venit de la 40 % cât este acum, la 35 %. […]

Fiscalitatea nu este mare, este de părere Gheorghe Oană, împovărătoare sunt contribuţiile la pensii şi sănătate şi la o sumedenie de fonduri speciale.