Praga prin obiectivul poliţiei secrete

În fiecare an pe 17 noiembrie, cehii celebrează una din sărbătorile naţionale ale ţării lor, dedicată Revoluţiei de Catifea din Cehoslovacia din 1989. Cu această ocazie, Centrul Ceh de la Bucureşti prezintă o expoziţie intitulată „Praga prin obiectivul politiei secrete“. E vorba de fotografii făcute de poliţia comunistă secretă din Cehoslovacia între anii 1969 – 1989. E o expoziţie itinerantă care a călătorit în mai multe ţări ale lumii pregătită de Institutul pentru Studierea Regimurilor Totalitare din Cehia.

Praga prin obiectivul poliţiei secrete

Praga prin obiectivul poliţiei secrete

Scriitorul ceh Milan Kundera fotografiat de poliţia secretă

Iată ce a declarat Europei Libere unul din cercetătorii acestui Institut, Vojtech Ripka: „Prin această epoziţie a fotografiilor făcute de unitatea de urmărire a poliţiei secrete comuniste încercăm să arătăm publicului ceh, dar şi celui internaţional, modul în care a funcţionat poliţia secretă, de ce era ea importantă pentru regim, dar şi felul cum se băga nepoftită în vieţile oamenilor.

Privind la momente private ale unor persoane nevinovate în felul cum arată, sau în acţiunile lor, putem vedea, şi poate chiar simţi, cum regimul şi poliţia secretă abuzau de mijloace tehnice în încercarea de a-i controla în special pe străini, dar şi nemulţumirea internă. E important să ştim care au fost abuzurile poliţiei secrete, dar şi care a fost caracterul regimului trecut”.

Regizorul ceh Miloš Forman fotografiat de poliţia secretă

Directorul centrului Ceh de la Bucureşti, René Kubášek, a declarat Europei Libere că această expoziţie are o importanţă aparte: „Ea arată generaţiilor tinere realitatea vieţii dintr-un stat totalitar, o realitate cu care aceste generaţii nu s-au întâlnit. Şi cred că e important ca aceste generaţii să ştie ce s-a întâmplat acum 30-40 de ani în ţările noastre. Nu ştiu cum se spune exact în română, cine nu-şi cunoaşte propria sa istorie riscă să o repete”.

„Fotografiile prezentate în expozitţie nu au fost făcute cu intenţie artistică. Autorii lor nu au vânat lauri artistici, ci au fost mai degrabă mânaţi de setea de putere, de dominare asupra altora”, scrie jurnalistul ceh Jan Vitvar într-unul din textele care

Urmărit zâmbind poliţiei secrete

însoţesc expoziţia. Autorii lor, continuă Vitvar, au fost oameni imorali şi răi. Cu toate acestea, pozele lor sunt portretul cel mai fidel al realităţii din Cehoslovacia în anii ’70-80, un portret de o neobişnuită valoare artistică.

Aceste fotografii sunt un material documentar excepţional. În majoritatea cazurilor, autorul unei fotografii habar nu avea ce va prinde exact: nu punea aparatul la ochi ca să aleagă cadrul, sau să compună secvenţe. Aparatul fotografic era ascuns sub haină, într-un geamantan, sau într-o servietă, iar autorul apăsa pe buton când i se părea că „obiectul” (cum îi numeau securiştii pe oamenii urmăriţi) se afla în faţa obiectivului camerei ascunse.

Pe negative au rămas fără voie multe detalii din Praga acelor vremuri. Vedem o Pragă plină de schele, faţade coşcovite, maşini în doi timpi, un oraş fără turişti, fără chioşcuri, terase sau reclame, un oraş cenuşiu, întunecat, cu străzi pustii, un oraş mort, la prima vedere. Oamenii care se plimbă prin Praga - şi pe care aparatele de fotografiat i-au surprins întâmplător în cursul urmăririi altor persoane, au feţele strânse, încruntate, parcă înfricoşate. E vorba de o epocă disperată, în care avea loc o „degenerare a existenţei la nivel de vegetaţie biologică”, cum o numea Václav Havel în 1975 într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui de atunci al Cehoslovaciei, Gustáv Husák.

În mod cu totul simbolic, continuă jurnalistul ceh Jan Vitvar, singurii care în aceste poze par relativ relaxaţi sunt chiar cei urmăriţi de securiştii ce documentau cele mai banale momente din viaţa lor privată: cu cine s-au întâlnit, despre ce au vorbit, ce au mâncat, ce au cumpărat, ce au citit, cu cine s-au culcat. În aceste poze se vede însă că urmăriţii îşi păstrau libertatea interioară, în ciuda acestei instigări epuizante. Şi uneori chiar zâmbesc la fotografii lor secreţi, mai ales atunci când probabil îşi dădeau seama că prezenţa permanentă a acestor fotografi nu putea fi întâmplătoare.

Mihai Stănescu

Cu ocazia prezentătii acestei expoziţii au fost organizate două mese rotunde, „Viaţa într-un regim totalitar” şi „Cum facem faţă trecutului”, la care au fost invitaţi să participe cercetători, istorici, foşti dizidenţi.

Unul din participanti la discuţii a fost caricaturistul român Mihai Stănescu, pe care l-am întrebat cum a fost viaţa lui în regimul totalitar: „Eu datorită regimului totalitar am devenit celebru, pentru că altfel rămâneam un ilustru necunoscut. Am fost unul din caricaturiştii care s-a comportat ca un om liber, care desena ce gândea, ce voia, nu îi era teamă de nimeni. Nu i se publicau desenele, dar el le strîngea şi le pregătea pentru un album care bineînţeles urma să fie interzis. Am reuşit în 1982 să tipăresc un album pentru că Ceauşescu hotărâse să desfiinţeze cenzura, prin ’81 sau ’82, nu mai ştiu, şi fiecare instituţie răspundea de ce face. Coperta cărţii ilustra un zid roşu, şi erau trei inşi căţăraţi unul pe umerii celuilalt, ca să se uite ce e dincolo de zid. Şi cel care era sus era orb”.

Evenimentele dedicate de Centrul Ceh de la Bucureşti zilei de 17 noiembrie - şi care s-au desfăşurat la sediul Institutului Cultural Român din capitala României - s-au încheiat cu proiecţia filmului artistic „Pouta” (Strânsoarea), a cărui acţiune se petrece în Cehoslovacia anilor ’80, şi îl are ca erou principal pe unul din agenţii Securităţii statului. Pelicula a fost desemnată filmul anului 2010 în Cehia.

http://www.youtube.com/embed/Bv5kGozKvuc