Dirijorul stabilit în Elveția avea să devină în 1950 o primă victimă a McChartysm-ului cultural european, ce a dublat și marcat o vreme Războiul rece.
Intre aniversările culturale mondiale ale anului acesta este înscrisă și cea a dirijorului german Hermann Scherchen (1891-1966) de la nașterea căruia s-au împlinit 120 de ani. Considerat pe bună dreptate unul din cei mai mari dirijori și oameni de cultură ai secolului al XX-lea - a fost concomitent compozitor, pedagog, autor al unor lucrări fundamentale pentru arta muzicală, editor, specialist în acustică și un pionier al radioului - Scherchen a fost legat prin multiple fire de muzica și muzicienii români interbelici, ca și de cei din lumea rusă. Un motiv în plus de a-i cunoaște atît activitatea dirijorală, cît și pe cea de promotor al muzicii noi și al convingerilor democratice.
Your browser doesn’t support HTML5
Aniversarea de anul acesta este marcată prin publicarea unui set omagial de discuri, de către casa franceză Tahra, reunind aproape exclusiv înregistrări de concert rămase inedite, din perioada anilor 1945-1965. O perioadă fundamentală pentru renașterea din cenușă a țării sale natale, Germania, din care Hermann Scherchen plecase, în semn de protest, la puțină vreme după instalarea naziștilor la putere în 1933.
Scherchen revenea în Germania în iulie 1947, pentru a
Textul urmează mărturia unui supraviețuitor al ghetto-ului ce evocă uciderea familiei sale și întreaga piesă, ce durează nu mai mult de 10 minute, se încheie cu rugăciunea centrală a crezului iudaic, Șema Israel.
[Tahra 729/730 (2011) - CD1 Track 7]
Scurtul extras muzical provine de pe discurile omagiale apărute zilele acestea sub eticheta casei Tahra și readuce în memorie un moment important al istoriei culturale și politice de la începutul anilor '50, cel al declanșării războiului rece, cu toate implicațiile sale.
Ceea ce avea să fie cunoscut mai tîrziu drept „Școala de la Darmstadt”, centru-cult al muzicii moderne, pentru cei din Vest ca și pentru cei din Răsăritul Europei, a început ca o inițiativă experiment de sprijin al muzicii contemporane, organizat de Divizia culturală a forțelor de ocupație americane. Propunerea de constituire a unui institut de vară pentru a-i familiariza pe tinerii compozitori cu muzica interzisă de naziști, a venit de la criticul muzical Wolfgang Steinecke, iar dirijorul Hermann Scherchen a fost curînd unul din pilonii derulării cursurilor și a concertelor de la Darmstadt.
Ceea ce se știe mai puțin este că dirijorul stabilit în Elveția, la Zurich, avea să devină la scurtă vreme - anul 1950 fiind cel fundamental ca evenimente -, o primă victimă a McChartysm-ului cultural european, ce a dublat și marcat o vreme războiul rece.
Protocoalele ședințelor Comitetului Director, rămase secrete timp de 50 de ani și care au putut fi consultate în arhive abia după anul 2000, atestă cît de aprigă a fost confruntarea de forțe în lumea culturală dominată de războiul rece. In ciuda apărării sale, Scherchen afirmînd textual că și alți artiști elvețieni (Arthur Honnegger și dirijorul Rudolf Baumgartner între alții) au călătorit dincolo de Cortina de Fier „fără ca faptul să fi declanșat un strigăt de război în opinia publică”, dirijorul era în cele din urmă condamnat fără apel.
Procesul verbal al ședinței înregistra verdictul în baza căruia Scherchen era înlăturat de la conducerea orchestrei din Winterthur, urmată de demisia sa și din fruntea Orchestrei Radioului de la Zurich: „Dacă o persoană inteligentă cum este Scherchen - care cunoaște dorințele dictaturii comuniste și care trebuie să le fi văzut cu ochii săi - se lasă antrenat de cercuri elvețiene care se bat pentru același ideal, atunci nu mai este vorba de o declarație
Informația ajungea la Arnold Schönberg, în Statele Unite, care îi scria în august 1950: „mi s-a comunicat din diverse surse că ai fi comunist. Este adevărat sau nu?” Intre cei doi avea să urmeze o corespondență pasionantă, Schönberg ezitînd timp de cîteva luni să-și dea consimțămîntul pentru interpretarea lucrărilor sale de către Scherchen.
http://www.youtube.com/embed/rGWai0SEpUQ
Iar, ironie a soartei, în noiembrie 1950, cînd Scherchen părăsise definitiv zona germană a Elveției, în care avea să