Mă deranjează însă această isterie permanentă, mă crispează violenţa limbajului, mă dezamăgeşte faptul că analiza la obiect e înlocuită de atacul la persoană.
Se ştie foarte bine că postul de televiziune Antena 3, proprietate a familiei Voiculescu, nu se mulţumeşte să-i informeze pe telespectatori. Dan Voiculescu, preşedinte al fantomaticului Partid Conservator, este vechi şi declarat duşman al lui Traian Băsescu. În consecinţă, la Antena 3 jurnalele de ştiri şi emisiunile care se pretind a fi dezbateri îl atacă violent pe Băsescu şi atacă, la fel de vehement, guvernul lui Emil Boc. Înverşunarea de care dau dovadă ziariştii de la Antena 3 şi invitaţii lor începe să aibă ceva patologic: Traian Băsescu a devenit o adevărată obsesie, toate mijloacele sunt bune pentru a-l acoperi cu noroi, actuala guvernare este considerată drept un cancer care distruge ireversibil România.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal de corespondent: Alexandru Călinescu (Iași)
Nu este în intenţia mea să iau aici apărarea actualei puteri, ale cărei păcate sunt destule şi evidente. Mă deranjează însă această isterie permanentă, mă crispează violenţa limbajului, mă dezamăgeşte faptul că analiza la obiect e înlocuită de atacul la persoană. Şi, în plus, nu văd alternativa. Nu văd ce propune, de fapt, opoziţia, ce soluţii de depăşire a crizei şi de redresare economică.
Am urmărit zilele trecute, pe Antena 3, o emisiune ce dorea să ne arate cum se ajunge la dictatură. Coloana vertebrală a emisiunii era dată de nişte montaje cinematografice avînd drept protagonişti pe Carol al II-lea, Nicolae Ceauşescu şi Traian Băsescu. Erau puse în paralel imagini din care ar fi trebuit să rezulte echivalenţa dintre dictatura regală a lui Carol, cultul delirant al personalităţii în regimul lui Ceauşescu şi autoritarismul, dar ce zic, dictatura instaurată de Băsescu. Acest paralelism abuziv era validat prin prezenţa în studiou a unui istoric prestigios, profesorul Dinu Giurescu. Oricît de antipatic ţi-ar fi Băsescu, a-l pune pe acelaşi plan cu Ceauşescu este o enormitate. Dar se pare că, în politică, aşa cum ne-am obişnuit să vedem, toate loviturile sunt permise. Ceea ce, de fapt, riscă să creeze la oamenii obişnuiţi reflexul de refuz al politicului.