„Amplitudinea” alternanței la guvernare



În ultimii aproape 2 ani, jurnaliștii tot mai insistent și curtenitor întrebau tandemul Putin-Medvedev cine din ei va candida la alegerile prezidențiale din martie 2012? Recent, la congresul partidului „Rusia Unită”, actualul preşedinte Medvedev a spulberat toate speculațiile și l-a propus pe Vladimir Putin drept candidat unic din partea partidului.

Este bine că au anunțat cine din ei va candida la funcția supremă în stat, pentru că într-adevăr foarte multă lume era curioasă și se întreba cine va fi următorul președinte, însă decizia pe care au luat-o nu mi se pare cea mai bună. Părerea mea este că actuala „distribuție” a funcțiilor între Medvedev și Putin este cea mai echilibrată și asigură mai multă stabilitate.

Dacă facem o retrospectivă a „alternanței” la guvernare a liderilor politici din perioada sovietică, atunci obsevăm că istoria Uniunii Sovietice începe cu Lenin care a condus un an și o lună de zile și se termină cu Chernenko, care la fel ajunge să conducă doar un an și o lună de zile. „Amplitudinea” cea mai mare în alternanța la guvernare a reușit-o Stalin și Brezhnev.

Gorbaciov ar fi avut un parcurs mai îndelungat la guvernare, dacă decizia de a aduce în fruntea Uniunii Sovietice a unui lider mai tînăr ar fi fost luată mai devreme - îndată după Brezhnev. Şi dacă „mandatul” său ar fi fost mai îndelungat, atunci probabil reuşea păstrarea intactă a Uniunii Sovietice - destrămarea căreia o regretă foarte mult Vladimir Putin.

După „lovitura de stat” din 1991 și desființarea Uniunii Sovietice, alternanța la guvernare în Federația Rusă a început să devină mai democratică, pentru că după două mandate ale președintelui Ielțîn au urmat în mod normal două mandate ale președintelui Putin. De aceea consider că este mai multă logică să urmeze alte două mandate ale președintelui Medvedev.