Igor Ivanov: „Nu dorim să creăm nici un fel de piedici în relaţiile internaţionale ale României …”
4 decembrie 2001
Actualitatea (Moderator: Radu Călin Cristea; reporter: Ingrid Şuşu).
Convorbiri între președintele Ion Iliescu și miniștrii de externe al Rusiei și Ucrainei.
Preşedintele Ion Iliescu s-a întâlnit cu miniştrii din două ţări vecine cu care România are teme în dispută: Federaţia Rusă şi Ucraina. Ion Iliescu s-a declarat încrezător că puţine lucruri au mai rămas în calea semnării tratatului politic cu Rusia.
Tratatul româno-rus ar urma să fie însoţit de o declaraţie politică în care să se regăsească probleme de interes comun. Iliescu a anunţat că va face o vizită la Moscova după premierul Adrian Năstase care se va afla acolo în ianuarie la invitaţia omologului său Evgheni Primakov. Preşedintele Iliescu a mai declarat: „Am trecut în revistă relaţiile bilaterale şi am reiterat interesul reciproc de a extinde relaţiile bilaterale. Am apreciat evoluţia pozitivă a discuţiilor asupra tratatului de bază dintre ţările noastre…”
Ministrul de externe rus Igor Ivanov a declarat că Federaţia Rusă este deschisă cooperării bilaterale în toate domeniile. „Nu dorim să creăm nici un fel de piedici în relaţiile internaţionale ale României …”
Tot despre şansele dezvoltării relaţiilor bilaterale s-a discutat şi în cadrul întrevederii cu ministrul de externe ucrainean Anatoli Slenko.
Situaţia minorităţii româneşti din Ucraina, problema delimitării frontierei fluviale şi cea a platoului continental au fost temele centrale.
Ministrul de externe ucrainean a declarat că tratatul de bază semnat în 1997 şi documentele anexe creează o bază juridică puternică pentru rezolvarea acestor probleme.