Declinul partidului de guvernămînt din Rusia va avea un impact şi asupra alegerilor prezidenţiale din primăvară.
După numărarea a 96% din buletinele de vot din alegerile de ieri din Federaţia Rusă, partidul Rusia Unita a dobîndit aproximativ 50% din sufragii, cu 14 procente mai puţin decît în 2007. Un rezultat pe care mulţi analişti politici îl consideră un semn al scăderii încrederii în politica cuplului Dmitri Medvedev - Vladimir Putin. Observatorii internaţionali de la acest scrutin vorbesc despre încălcări ale legii şi despre abuzuri. Relatările corespondenților EL sunt rezumate de Oana Serafim.
Your browser doesn’t support HTML5
Seful comisiei de observatori din partea OSCE, Heidi Tagliavini a vorbit clar despre un scrutin ce nu poate fi numit nici corect şi nici conform standardelor democratice:
„Principala noastră îngrijorare este legată de lipsa separării statului de partidul la putere. Acest lucru a dus la lipsa unei competiţii politice autentice, unora dintre partide nepermiţîndu-le chiar să se înscrie în cursa electorală. Acest lucru a contribuit la crearea unui climat electoral lipsit de corectitudine şi care a înclinat în mod evident balanţa către partidul de guvernamînt.”
Petros Efthimiou, coordatorul misiunii pe termen scurt a OSCE a vorbit şi el fără ocolişuri despre climatul de tensiune în care s-au desfăşurat aceste alegeri şi de modul în care partidul premierului şi al preşedintelui au influenţat mediile de informare:
„Competiţia a favorizat partidul de guvernămînt şi asta a fost evident în lipsa de independenţă a administraţiei electorale şi a majorităţii mediilor de informare şi a presiunii exercitate de autorităţile statului la diferite nivele. Calitatea procesului electoral s-a degradat în mod considerabil în procesul de numărare a voturilor, proces ce a fost caracterizat prin frecvente violări ale procedurilor şi aparenta manipulare a rezultatelor votului, existînd indicii serioase că au existat voturi repetate.”
Declaraţiile sunt susţinute de o mulţime de înregistrări video postate pe site-urile de socializare şi care arata cum oamenii votează la mai multe secţii de votare. Organizaţia independentă „Golos” care a monitorizat şi ea alegerile spune ca 1500 de plîngeri au fost făcute la Comisia Electorala Centrală. Preşedintele organizaţiei, Aleksandr Kynev:
Your browser doesn’t support HTML5
„Campania electorală a fost extrem de dificilă şi sunt mulţumit că în ciuda şicanelor care ne-au fost făcute în pregătirea alegerilor, am reuşit totuşi să activăm şi să monitorizăm în mai multe regiuni. Organizaţia a fost amendată, site-ul său a fost blocat în ziua alegerilor şi ţinta unor atacuri ale hackerilor.”
Şi liderii partidelor care au participat la alegeri sunt convinşi că votul a fost fraudat.
Liderul partidului comuniştilor, Gennadi Ziuganov, a declarat agenţiei Reuter că aceasta a fost cea mai „murdară” campanie electorală de la căderea comunismului.
Experţii internaţionali cred că rezultatul slab al partidului la guvernare va avea un impact şi asupra alegerilor prezidenţiale din aceasta primăvară, chiar daca nimeni nu se aşteaptă ca Vladimir Putin, candidatul „Rusiei Unite” sa le piardă.