Moldova și Comunitatea Democrațiilor

J. Pomianowski: „Fiecare ţară în tranziţie are momente de inerţie, de oboseală şi R. Moldova trece acum printr-un astfel de moment.”



Republica Moldova şi Tunisia sunt cele două ţări incluse anul acesta în programul de dezvoltare democratică, lansat de aşa-numita Comunitate a democraţiilor. Un program la care au aderat, din anul 2000, peste o sută de ţări dispuse să sprijine reformele în democraţiile în devenire sau în tranziţiei.

Prima şedinţă a grupului de ţări care sprijină democratizarea în Moldova a avut loc ieri noapte, la Departamentul de stat american. Au fost prezenţi reprezentanţii a 15 ţări precum şi liderii unor importante organizaţii neguvernamentale pentru a discuta cum pot fi aplicate, mai eficient, reformele în câteva domenii prioritare, identificate de guvernul de la Chişinău. Este vorba de reformele în domeniul juridic şi administraţiei locale, în sectorul securităţii, în politica migraţiei precum şi de mărirea transparenţei actului de guvernare.

Diverse ţări vor conduce eforturile în fiecare din aceste domenii: America, de exemplu, va sprijini reformele in domeniul juridic, Polonia, ţară co-preşedintă alături de Statele Unite, se va ocupa de reformare administraţiei locale.

Jerzy Pomianowski

Adjunctul ministrului de externe polonez Jerzy Pomianowski, prezent la reuniunea de la Washington, crede că fiecare ţară în tranziţie are momente de inerţie, de oboseală şi că Republica Moldova trece acum printr-un astfel de moment.

Pe de altă parte, Tomicah Tillemann, consilierul secretarului de stat american pe probleme legate de

Dr. Tomicah Tillemann

societatea civilă şi democraţii emergente, a declarat că programele lansate de Comunitatea Democraţiilor au un ţel dublu: pe de o parte să sprijine tranziţia şi pe de alta să asigure că resursele puse la dispoziţia acestui proces sunt folosite cât mai raţional.

Iar adjunctul ministrului de externe polonez a explicat şi de ce Polonia şi America pot fi un tandem extrem de eficient pentru a sprijini Moldova: sunt puse împreună o ţară donatoare cu mari resurse şi tradiţie în acest domeniu alături de o ţară cu o lungă experienţă în procesul de democratizare.

Ieri la Washington nu s-a decis încă ce ţări vor sprijini reformele legate de migraţie şi transparenţa guvernării.