Iulia Timoşenko a fost vizitată în închisoare la Kiev de Comisarul european Stefan Fule

Sute de simpatizanți ai Iuliei Timoșenko au încercat să spargă cordonul de poliție în fața tribunalului de la Kiev care judecă apelul fostei șefe a guvernului ucrainean. Timoșenko nu a fost de față la audierile de astăzi din cauza durerilor de spate. În cursul zilei, lidera opoziției ucrainene a fost vizitată în închisoare de comisarul european pentru extindere Stefan Fule. El a spus că Uniunea Europeană va insista ca inculpata să se poată apăra într-un proces corect.