,,Actualul Guvern pentru prima dată în ultimii 10 ani a reușit să micșoreze prețurile la produsele de panificație, tarifele pentru energia termică și transportul feroviar pentru călători.”
26 decembrie 2001
Ora Moldovei.
Bilanțul guvernamental al premierului Tarlev.
Apropierea sfârșitului de an înseamnă implicit o vreme a bilanțurilor. Astăzi premierul Vasile Tarlev a rezumat în fața reprezentanților mediilor de informare în masă activitatea Guvernului pe care îl conduce. La conferința de presă a participat și Vlad Țurcanu.
Primul ministru Vasile Tarlev, care a făcut astăzi bilanțul activității din acest an a Guvernului, a declarat că principalele realizări sunt reducerea cu trei la sută la pâine, micșorarea cu 10 procente a tarifelor pentru călătoria în transportul feroviar, precum și schimbarea ștampilelor vamale. Potrivit primului ministru, autoritățile comuniste ,,au dat dovadă de responsabilitate, patriotism și disciplină și au început relansare economiei”.
Vasile Tarlev: ,,Actualul Guvern pentru prima dată în ultimii 10 ani a reușit să micșoreze prețurile la produsele de panificație, tarifele pentru energia termică și transportul feroviar pentru călători, majorarea minutelor gratuite pentru păturile social vulnerabile de 450 de minute, până acum, până la 750 de minute începând cu 1 ianuarie 2002. De asemenea, pentru prima dată în istoria statului nostru independent au fost delimitate hotarele cu statul vecin - Ucraina. Practic, în același timp au fost introduse și noile ștampile vamale pentru a contracara contrabanda pe această porțiune, pentru a proteja și consumatorul și producătorul autohton.”
Vasile Tarlev a menționat că actualul executiv nu a înregistrat mai multe succese din cauza datoriilor mari, acumulate de guvernele anterioare. Potrivit lui, anul acesta pentru achitarea serviciului datoriei externe au fost alocate 42 % din veniturile la bugetul de stat, iar în anul 2002 Republica Moldova va avea nevoie de 75% din veniturile sale pentru a plăti datoriile externe.
Referindu-se la eșecurile actualului Guvern, pe care le-a numit ,,dorințe neîndeplinite”, primul ministrul Tarlev a spus: ,,Tare mi-am dorit ca într-o perioadă foarte scurtă de a termina cu această noțiune rușinoasă - restanțe la salarii. Următorul eșec, dacă am putea numi eșec, dar nu l-aș numi eu eșec, anume pregătirea în acest an, în acest sezon rece de a fi toate localitățile cu căldură în casă, cu condițiile necesare. Și următorul moment ceea ce aș dori să-l alătur la acele nemulțumiri, nesatisfaceri ale mele personale e că totuși în acest an, în această iarnă au mai rămas 35 de școli din Republica Moldova neîncălzite.”
În cadrul bilanțului pe care l-a făcut astăzi, Vasile Tarlev a evitat să se refere la relațiile cu organismele financiare internaționale și la programul de privatizare. Solicitat de ziariști să se pronunțe asupra subiectului legat de privatizare, primul ministru a menționat următoarele:
Vasile Tarlev: ,,Dumneavoastră poate ați dorit un show sau careva o rezonanță de a privatiza la careva ramură, noi n-am dorit să facem privatizarea în defavoarea populației. Privatizarea, sensul adevărat al privatizării și a reformei, ea trebuie să fie numai atunci când va aduce bunăstare populației, colectivelor care activează și evident beneficiu statului. Noi considerăm totuși că aceste noțiuni, sau aceste declarații, sau acele concluzii că este privatizarea nu la nivelul cuvenit, aceasta este pur și simplu a mea impresie că vorbesc acele persoane care în urma așa-numitei privatizări în ultimul timp au avut interes în buzunarul personal, sau interes de grup și acum doresc să facă careva politică, sau mai știu eu – populism în jurul acestor momente.”
Să amintim că Fondul Monetar Internațional a refuzat recent să semneze de colaborare cu Executivul de la Chișinău față de activitatea căruia a avut mai multe obiecții. Una dintre acestea se referă la stoparea procesului de privatizare.
Din Chișinău, Vlad Țurcanu, pentru Radio Europa Liberă.