La sfîrșit de an, mai multă lume caută să facă o retrospectivă și să dea o apreciere evenimentelor care au avut loc pe parcursul lui 2011. Majoritatea textelor pe care le-am citit prezintă lucrurile într-o umbră pesimistă, iar dezamăgirea cea mai mare este că nu s-a reușit alegerea președintelui și că cetăţeanul simplu nu simte că trăiește mai bine.
Dezamăgirea și frustrările apar de regulă în urma nerealizării lucrurilor pe care ni le-am fixat ca fiind bune și fireşti să se întîmple, iar lucrurile pe care nu le-am prevăzut să se realizeze, le interpretăm aproape automat ca fiind negative. Indiferent de mersul lucrurilor, trebuie să căutăm consecințele pozitive, pentru că numai conștientizîndu-le, vom putea întoarce nerealizarea anumitor lucruri în favoarea noastră.
Se vorbește mult despre faptul că nealegerea președintelui ar fi un lucru negativ, iar scopul comuniștilor ar fi compromiterea partidelor democratice sau a democrației în sine. Cît n-ar fi de straniu, însă impresia mea este că partidul comuniștilor contribuie la democratizare, iar prin nealegerea președintelui împiedică acapararea puterii de către un nou regim, care este democratic doar în denumire, dar care încearcă să se „înșurubeze” adînc în structurile statului.
Toți liderii alianței de guvernare nu contenesc să ne amintească despre faptul că acum ne bucurăm de mai multă democrație decît pe vremea comuniștilor. Este adevărat că avem o libertate de exprimare mai mare, însă vocea societății civile rămâne să nu fie luată în cont în procesul de luare a deciziilor. Liderii alianței de fiecare dată se „păruiesc” cînd trebuie să ia o decizie, iar în final recurg la presiuni și șantaj ceea ce și reflectă un nivel scăzut al democrației.