Pacificatorii de la postul de control de la Vadul lui Vodă nu vor mai purta arme

Câteva sute de persoane au participat astăzi la înmormântarea lui Vadim Pisari, tânărul de 18 ani din Pârâta împușcat la 1 ianuarie de un pacificator rus la postul de control de lângă Vadul lui Vodă.

Potrivit Info-Prim Neo la înmormântare au participat mai mulți oficiali locali și primarul municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă.

Tot astăzi vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov a spus că la Chișinău a sosit un reprezentant al Procuraturii Militare a Rusiei, care va participa la ancheta demarată de autoritățile moldovene.

Tot Carpov a anunțat că de acum înainte pacificatorii de la postul unde a fost împuşcat Pisari nu vor mai purta arme.