Guvernul Filat mai împlineşte un an. Cu ce se poate lăuda?

Igor Boţan

Igor Boţan: Ce am vrut să auzim şi n-am auzit din raportul premierului?


Premierul Vlad Filat a făcut astăzi bilanțului unui an de guvernare – adică de când alianța a ajuns la putere a doua oară. Printre împliniri Filat a pus pe primul loc creșterea economică – iar la neajunsuri a criticat cel mai mult corupția din justiție. Vasile Botnaru a stat de vorbă despre bilanțul prezentat de premier cu Igor Boțan, director executiv al Institutului pentru Democrație Participativă ADEPT.

Europa Liberă: Primul ministru a fost suficient de autocritic, sau suficient de convingător atunci când a vorbit despre performanțele Cabinetului?

Igor Boțan: ,,Cred că domnul prim-ministru a fost destul de evaziv. Nu încape în îndoială că Guvernul are anumite realizări și în primul rând este vorba despre creșterea exporturilor, și despre creșterea economică.”

Europa Liberă: În condiții de criză.

Igor Boțan: ,,În condiții, este adevărat, dar există țări care au o economie, care uneori, în situații de criză se manifestă pozitiv.”

Europa Liberă: Totuși premierul Filat a evitat în mod deliberat cifrele și a mixat trecerea în revistă a obiectivelor pentru anul 2012. Și în felul acesta cumva a diluat criticele.

Igor Boțan: ,,Din punctul de vedere al unui politician domnul prim-ministru a procedat corect fiindcă dacă insista pe cifre, imediat orice jurnalist ar fi invocat două sondaje – unul din noiembrie și unul din decembrie în care cifrele sunt categoric împotriva, hai să zicem așa, a realizărilor anunțate de către guvernare.”

Europa Liberă: Astea-s cifre de percepție. Dar sunt și cifre de statistică, care arată că există niște creșteri.”

Igor Boțan: ,,Da, este adevărat. Tocmai de aceea a procedat din punct de vedere politic corect atunci când a renunțat să invoce cifrele de creștere și așa mai departe. Chiar și sursele, la care se referă domnul prim ministru au fost oarecum selective. Domnia sa s-a referit la The Doing business și nu s-a referit la Indicele libertății economice, în care indicele libertății economice din Republica Moldova a căzut cu aproximativ 10 puncte.”

Europa Liberă: …sau domnul prim-ministru a folosit, de exemplu, rata de penetrare a telefoniei mobile. Nu mă pricep eu prea bine, dar nu înțeleg care e meritul Guvernului aici.

Igor Boțan: ,,Asta este un indicator să zicem așa implicit al creșterii probabil bunăstării cetățenilor, care își permit tot mai mult și mai mult acest serviciu al telefoniei mobile. De aceea lucrurile sunt relativ proaste în anumite domenii și relativ pozitive în alte domenii.”

Europa Liberă: Totuși ce ați fi vrut să auziți în raportul premierului și nu ați auzit?

Igor Boțan: ,,Eu nu am auzit în raportul premierului cum s-a făcut regulă în întreprinderile care sunt proprietate de stat, fiindcă domnul prim-ministru a fost cel care în luna februarie anul trecut a invocat și a pus în prim plan această problemă, n-am auzit cum are loc depolitizarea instituțiilor publice.”

Europa Liberă: Asta înseamnă că nu se face acolo ordine? Sau că nu există concepții?

Igor Boțan: ,,Asta înseamnă că în cadrul Alianței pentru Integrare Europeană există probleme insurmontabile. Bănuiesc, că acest raport vrea cumva să îndulcească pastila pentru cetățeni, pe care de curând actuala guvernare ar dori să-i invite la un referendum care cu certitudine va deveni un fel de plebiscit de încredere în această guvernare.”

Europa Liberă: Dar premierul Filat a recunoscut de fapt că nu are rost să abordezi subiecte de genul acesta până când nu există certitudinea guvernării.

Igor Boțan: ,,Este adevărat, dar nu văd alt motiv de ce prim-ministrul și-a preconizat acest raport la împlinirea unui an de la investirea Guvernului. Putea să facă un astfel de raport și în Parlament, astfel încât să vedem dezbateri foarte-foarte serioase între susținătorii Alianței pentru Integrare Europeană și opoziție.”

Europa Liberă: Dar poate e începutul campaniei în favoarea referendumului?

Igor Boțan: ,,Tocmai asta și spun. Asta vroiam să subliniez. Cred că primul ministru și cei din Alianța pentru Integrare Europeană înțeleg că acest referendum, dacă s-a ajuns la această soluție, va fi și un plebiscit de încredere în actuala guvernare. Lucru care nu va putea fi evitat, mai cu seamă că opoziția și alte forțe politice și-au anunțat deja intenția de a protesta.”

Europa Liberă: În concluzie – raportul și activitatea care stă îndărătul acestui raport induce starea de pesimism sau de optimism?

Igor Boțan: ,,Nu, dimpotrivă – eu cred că acest raport demonstrează că acest Guvern are un potențial, care nu poate fi valorificat din cauza tensiunilor care există în cadrul Alianței pentru Integrare Europeană, pe de o parte, și a tensiunilor dintre Alianță și opoziția parlamentară, pe de altă parte. Iar acest lucru subminează parcursul coerent al Republicii Moldova spre ceea ce încă numim integrare europeană.”