Schimbările din Transnistria sunt şi ele în topul evenimentelor din 2011, într-un nou sondaj de opinie.
Într-un sondaj lansat azi de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor, nealegerea şefului statului este considerată de moldoveni principalul eveniment al anului trecut. Acelaşi studiu mai arată că doar 7 la sută din cetăţeni se raportează la clasa de mijloc, iar 64% se cred săraci şi foarte săraci. Relatează Lucia Diaconu.
Nealegerea preşedintelui, scrutinul local şi schimbările legate de Transnistria sînt primele trei pe lista evenimentelor din 2011 despre care respondenţii la sondaj spun că le-a influenţat într-un fel sau altul viaţa.
Cel mai mult i-a afectat totuşi faptul că ţara în continuare nu are un preşedinte. Aproximativ o treime din intervievaţi au numit nealegerea preşedintelui evenimentul principal al anului. Iată cum explică acest lucru preşedintele Asociaţiei Sociologilor care a realizat studiul Victor Mocanu: „Ei consideră că nealegerea preşedintelui a ţinut în suspans activitatea Alianţei pentru Integrare Europeană. Adică ei n-au putut să se concentreze asupra reformelor economice şi în rezultat nu s-a schimbat situaţia socio-economică din ţară, oamenii sînt nemulţumiţi, instabilitatea politică, anume certurile din alianţă, lipsa dialogului între guvernare şi opoziţie, hărţuirea guvernării de către opoziţie, să spunem aşa, acţiunile ineficiente în domeniul economic - iată asta ei consideră că se reflectă foarte mult asupra situaţiei economice din ţară.”
Un alt fapt asupra căruia sociologii atrag atenţia este numărul extrem de mic al celor care s-au autoidentificat ca făcînd parte din clasa de mijloc a societăţii - doar 7 la sută este cota celor care se consideră înstăriţi dar care nu pot achiziţiona obiecte de lux. În timp ce doar 2% se cred bogaţi, 27% au declarat că fac parte din grupul social aproape de cel mediu fiind nevoiţi să economisească, 48% se cred la limita supravieţuirii şi 16 la sută spun că permanent le lipsesc cele necesare.
Iată cum au comentat aceste cifre autorii cercetării: „Avînd foarte puţini oameni în partea de sus a piramidei, puţini oameni la mijlocul piramidei şi marea majoritate a populaţiei se află la baza piramidei vorbeşte despre aceea că societatea moldovenească este una instabilă. Pe cînd structura socială în ţările europene dezvoltate este în formă de romb: puţini oameni se află în vîrful rombului şi puţini oameni la baza acestuia şi marea majoritate a populaţiei se consideră pătura de mijloc. Ponderea clasei mijlocii redă societăţii o stabilitate, o încredere în ziua de mîine, o încredere în viitor.”
Sondajul a mai arătat că moldovenii consideră prestigioase meseriile care le asigură un statut social şi nu neapărat şi venituri. Astfel în topul profesiilor pe primele locuri sînt cea de medic, antreprenor şi pedagog.