Trei candidați republicani la președinția SUA îl critică pe președintele Obama pentru a-și fi exprimat regrete față de incidentul de la baza Bagram

Trei din patru candidați republicani rămași în cursa internă pentru președinția Statelor Unite l-au criticat pe președintele Barack Obama pentru că și-a cerut scuze în urma arderii Coranului la o bază americană din Afganistan. Mitt Romney, Newt Gingrich și Rick Santorum au lansat criticile în declarații televizate.
Într-o scrisoare trimisă președintelui afgan Hamid Karzai, Obama și-a cerut scuze săptămâna trecută pentru cele întâmplate la baza Bagram, spunând că arderea Coranului a fost accidentală. Doi militari americani și cel puțin 15 afgani au fost uciși în acțiunile de protest care au urmat incidentului.